ULTIMA ORĂ CFR Marfă a intrat în preinsolvență

ULTIMA ORĂ CFR Marfă a intrat în preinsolvență
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 5 feb 2020

Compania de stat CFR Marfă a intrat în procedură de concordat preventiv, adică de preinsolvență, la cererea proprie, și urmează să le propună creditorilor un plan de redresare financiară, în urma implementării căruia să ajungă în situația de a-și putea plăti datoriile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit Legii insolvenței, concordatul preventiv este un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.

"CFR Marfă este o companie de impact în economia românească. În acest demers, ne vom concentra eforturile alături de companie spre identificarea soluțiilor optime de redresare în funcție de contextul actual. Ne-am asumat să contribuim și la restructurarea companiilor de stat din economia românească și suntem pregătiți să valorificăm îndelungata noastră expertiză din mediul privat pentru redresarea operatorului feroviar", a declarat, într-un comunicat, Aurel Podariu, Senior Partner al Casei de Insolvență Transilvania (CITR), care a fost numită de instanță administrator concordatar provizoriu al CFR Marfă.

România devine a doua cea mai mare piață Revolut. Fintech-ul depășește 1 milion de utilizatori CITEȘTE ȘI România devine a doua cea mai mare piață Revolut. Fintech-ul depășește 1 milion de utilizatori

Potrivit sursei citate, va urma o analiză exhaustivă a activității curente a societății pe baza bugetului de venituri și cheltuieli și a cash-flow-ului, în baza căreia va fi propus și implementat imediat planul de redresare.

La jumătatea anului trecut, CFR Marfă își redusese pierderile cu 68%, la 22,54 milioane lei, însă avea, totodată, plăți restante în sumă totală de aproape 900 milioane lei. Efectivul de personal al companiei de stat era la acel moment de 5.501 persoane.

Instanța a aprobat intrarea în concordat preventiv a CFR Marfă în pofida opoziției a doi dintre creditorii companiei, firmele cu profil feroviar Grup Transport Feroviar SA și International Rail Transport și Construcții Căi Ferate SRL.

Următorii pași în procedura de concordat preventiv a CFR Marfă sunt realizarea, în termen de 30 de zile, a unui plan de redresare a companiei și supunerea acestuia votului creditorilor care dețin cel puțin 75% din creanțe. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în planul de restructurare este de 24 de luni.

VTEX, furnizor global de soluții ecommerce în cloud, va investi 4 milioane de dolari în România în următorii doi ani CITEȘTE ȘI VTEX, furnizor global de soluții ecommerce în cloud, va investi 4 milioane de dolari în România în următorii doi ani

CFR Marfă urma să fie privatizată în 2013, motiv pentru care i s-au șters atunci unele datorii la stat.

”Pentru că privatizarea CFR Marfă nu a mai avut loc, iar compania nu s-a restructurat și nu a revenit pe profit,  Comisia va cere repunerea pe rol a datoriilor șterse în 2013, decizie care va veni în curând și care va trebui să fie urmată de o restructurare a companiei”, declara, în noiembrie 2019, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

CFR Marfă se confruntă cu dificultăți financiare cel puțin din 2009.

Bogdan Chirițoiu a vorbit și în luna octombrie a anului trecut, în cadrul unui seminar la Sinaia, de situația dificilă a CFR Marfă.

Rușii de la Lukoil injectează peste 23 milioane euro în businessul eolian din România CITEȘTE ȘI Rușii de la Lukoil injectează peste 23 milioane euro în businessul eolian din România

"Compania are datorii către CFR Infrastructură de peste 400 milioane euro, care sunt datoriile ei vechi, șterse în pregătirea privatizării, privatizare care a eșuat acum câțiva ani. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic. La vremea respectivă, Comisia Europeană a acceptat să fie șterse datoriile, pentru ca societatea să fie atractivă pentru privatizare. Asta înseamnă că datoriile vor fi repuse pe rol, cu dobândă", a declarat atunci președintele Consiliului Concurenței.

Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigație aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă și necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

CFR Marfă este operatorul istoric de pe piața română de transport feroviar de marfă și este deținut în totalitate de stat. De mai mulți ani, compania se confruntă cu dificultăți economice. Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal față de agențiile naționale de securitate socială și administrare fiscală, precum și față de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructură, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului.

Investigația efectuată de Comisie a avut în vedere o serie de măsuri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia creanțelor în acțiuni în valoare de 1,669 miliarde lei (circa 360 de milioane euro) în 2013 și necolectarea, cel puțin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor companiei față de CFR Infrastructură.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr marfa datorii
cfr marfa insolventa
cfr marfa investigatie comisia europeana
cfr marfa ajutor de stat
cfr marfa privatizare