ULTIMA ORĂ Eșec al negocierilor pentru reluarea transportului public în Capitală, după două zile de blocaj. Mesaj către călători

ULTIMA ORĂ Eșec al negocierilor pentru  reluarea transportului public în Capitală, după două zile de blocaj. Mesaj către călători
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 ian 2022

Liderul sindicaliștilor STB, Vasile Petrariu, a anunțat, în această seară, un eșec al discuțiilor cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și conducerea companiei, pentru reluarea transportului public în Capitală, după două zile de blocaj.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Liderul de sindicat a precizat că situația este încă neclară, salariații urmând a decide dacă protestul va mai continua sau nu.

Sindicaliștii afirmă că soluțiile erau legate de dialog.

VIDEO PROFIT NEWS TV Marius Motofei, Business Operations & Public Sector Director, Vodafone România: Digitalizarea nu este doar un instrument, ci o strategie. Orchestrarea este cheia pentru a ajunge la succes CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Marius Motofei, Business Operations & Public Sector Director, Vodafone România: Digitalizarea nu este doar un instrument, ci o strategie. Orchestrarea este cheia pentru a ajunge la succes

”Măcar în ultima clipă trebuia să fie un dialog real, care să permită dezamorsarea acestui conflict. Ne ducem la salariați să le transmitem această mare realizare - mă refer la întâlnirea cu primarul general - așteptăm de la Tribunal decizia de astăzi și salariații vor decide ce vor face în perioada următoare, a mai declarat liderul sindicatului STB. 

Întrebat ce le transmite călătorilor, după cea de-a doua zi n care mijloacele de transport nu au circulat, Vasile Petrariu a afirmat: ”Mii de scuze, nu-i ajută cu nimic pe cei care merg cu transportul public local, dar să înțeleagă că nu este numai vina noastră. Am fost aduși în această situație de conducerea STB, de poziția pe care o are primarul general, de faptul că primarul general face politică și lucrul acesta nu-i ajută pe cetățeni”. Sindicaliștii au reiterat ideea că nu este vorba despre o grevă, ci de un protest spontan la care participă toate categoriile de personal din cadrul companiei. 

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Florin Poștoacă, Sales Manager Nordis Group: Investițiile în imobiliare sunt cele mai sigure pentru că stochează valoarea, care crește în timp. Proprietățile premium au devenit o necesitate CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Florin Poștoacă, Sales Manager Nordis Group: Investițiile în imobiliare sunt cele mai sigure pentru că stochează valoarea, care crește în timp. Proprietățile premium au devenit o necesitate

Tribunalul București a dispus, vineri, încetarea grevei de la Societatea de Transport București, considerând-o ilegală, și reluarea imediată a activității.

Joi, Tribunalul București a suspendat greva de la Societatea de Transport București și a dispus reluarea imediată a activității. Angajații Societății de Transport București au continuat însă și vineri protestul, astfel că nicio mașină nu a ieșit pe traseu, deși există o decizie executorie a instanței prin care greva este suspendată - VEZI AICI FOTO

Astăzi, Tribunalul București a admis acțiunea inițiată de STB față de Sindicatul Transportatorilor din București.

"Dispune încetarea grevei ca ilegală și reluarea imediată a activității", a decis instanța, scrie News.ro.

Firmele vor avea plafonare de preț la utilități. Tarifele maxime achitate de persoanele fizice - reduse, limitele de consum pentru compensare - majorate CITEȘTE ȘI Firmele vor avea plafonare de preț la utilități. Tarifele maxime achitate de persoanele fizice - reduse, limitele de consum pentru compensare - majorate

Angajații Societății de Transport București au declanșat un protest spontan joi dimineață, astfel că nicio mașină nu a ieșit pe traseu în Capitală, Directorul societății Adrian Criț afirmă că protestul este ilegal și lansează acuzații la adresa licderului sindical Vasile Petrariu. Protestatarii au cerut creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
 

Directorul general al societății, Adrian Criț, a declarat la Digi 24 că situația este aceeași ca în ziua precedentă, acuzând încălcarea contractului colectiv de muncă. Protestatarii cer îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea salariilor, dar și demisia directorului, dacă nu poate răspunde solicitărilor lor. Primarul Capitalei se află la sediul STB pentru negocieri.

viewscnt
Afla mai multe despre
tribunalul bucurești
stb