ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia

ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 dec 2020

Dacia a adus în România primul exemplar al modelului electric Spring, pentru a-l prezenta presei. Mașina a fost expusă la sediul Renault Connect al companiei și a fost analizată în detaliu de Profit.ro, cu trei luni înainte de lansare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
2,3 milioane de euro economisiți ca urmare a integrării tehnologiilor IT pentru optimizarea proceselor logistice CITEȘTE ȘI 2,3 milioane de euro economisiți ca urmare a integrării tehnologiilor IT pentru optimizarea proceselor logistice

Românii mai au foarte puțin până când vor putea comanda noul model Dacia Spring, un automobil complet electric, construit pe o platformă Renault, adaptată pe cea a crossoverului Renault Kwid. Până la lansarea oficială în rețeaua comercială, Spring mai are însă de parcurs câțiva pași. Acum, mașina a fost prezentată presei, la București, împreună cu primele detalii tehnice.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Nu sunt încă publicate detalii privind toate echipamentele ce vor fi oferite pe versiunile lui Spring, însă cel mai important este faptul că nu a fost anunțat nici prețul acestui automobil.

ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia

Prima apariție a lui Dacia Spring în România a fost una de scurtă durată, fără ca presa să poată testa pe șosea acest model. Mașina prezentată este una de preserie, echipată și colantată pentru serviciul de car-sharing Zity, din Franța, partenerul Renault la lansarea acestui model. Reprezentanții Dacia și Renault au reamintit că programul complet al lansării din 2021 va începe cu un start al comenzilor pentru companii, în special cele de închirieri, car sharing și alte servicii de mobilitate. Primele mașini vor fi livrate acestor clienți în primăvara acestui an, astfel încât persoanele fizice care sunt interesate de Spring să le poată testa de la companiile de închirieri. Tot în primăvară vor începe rezervările destinate persoanelor private, care vor putea să-și configureze mașinile pe care le vor putea cumpăra și le vor primi abia în luna septembrie.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

După cum au anunțat cei de la Dacia, mașina va avea una sau maxim două versiuni de echipare pe varianta de retail (pentru persoane fizice), în acest moment fiind luată în calcul și o versiune entry-level, care să aibă un preț mai mic. Pe lângă acestea două, vor mai fi cele două variante de business, cea pentru car-sharing și cea cargo, care va avea doar locurile din față și un volum pentru bagaje mărit, prin îndepărtarea banchetei spate. Aceasta din urmă va avea spațiul pentru marfă acoperit cu plastic, va dispune de un portbagaj de 800 de litri și va fi vopsită exclusiv în culoarea albă.

Ce este extrem de relevant pentru Dacia Spring sunt dimensiunile. Mașina are o lungime de numai 3,73 metri lungime, specifică clasei A (mini). Lățimea este de 1,62 metri, iar înălțimea, 1,51 metri. Mașina are un ampatament de numai 2,42 metri, în timp ce volumul portbagajului este de 300 litri, ce poate fi extins la 600 litri, prin rabatarea scaunului. Garda la sol este de 150 mm. Dimensiunile reduse sunt atenuate vizual de trucurile de design la care au recurs cei de la Renault.

Protecțiile de plastic, ornamentele amplasate pe acoperiș și garda la sol ușor înălțată contribuie la crearea unei siluete mai ample decât o arată dimensiunile. Cel mai mult se resimte lipsa de spațiu pe bancheta din spate, unde atât accesul cât și confortul sunt reduse. În schimb, poziția la volan este una decentă, în limitele clasei A (puteți compara cu un Tico sau un Matiz).

În rest, calitatea pe care o transmite mașina expusă de Dacia la București nu este una proastă, fiind comparabilă cu cea regăsită la a doua generație Logan/Sandero.

ULTIMA ORĂ FOTO & VIDEO Dacia Spring a sosit în România. Primele impresii din interiorul primului automobil electric Dacia

Modelul dispune, în serie sau opțional, de numeroase echipamente, printre care: direcția cu asistență variabilă 100% electrică, închiderea centralizată de la distanță, geamurile electrice, sistem de aer condiționat manual, sistem multimedia, reglaj electric al oglinzilor retrovizoare. Dacia Spring Cargo va fi echipată standard cu aer condiționat, radio (cu Bluetooth, priză USB și pre-echipare pentru un suport de telefon/smartphone), tapițerie din material textil, mânere de uși exterioare și carcase ale oglinzilor retrovizoare de culoare neagră, percum și roți cu jante din oțel de 14 ”.

Sistemul Medianav, ce va fi standard pe unele din versiuni, este cel care a fost oferit pe vechile Logan/Sandero, cu un touch screen de 7”, navigație, radio DAB, conexiune Bluetooth, o priză USB și compatibil Apple Carplay și Android Auto.

Sistemul motopropulsor este unul proporțional cu dimensiunile: un motor electric de 33 kW (echivalent cu 44 CP), alimentat de o baterie de 26,8 kWh. Bateria va putea fi încărcată la priza standard, de 2,3 kW, dar și la wallbox de 3,7 și 7,4 kW. De asemenea, opțional, va putea fi încărcat la stații DC de 30 kW. Utilizatorii vor avea la dispoziție o aplicație gratuită, pentru telefon, prin care va putea fi urmărită încărcarea bateriei și vor putea fi comandate unele sisteme ale mașinii.

VIDEO Toyota mută agresiv pe piața de vehicule electrice și servicii de mobilitate din Europa: un nou SUV și o companie de car-sharing CITEȘTE ȘI VIDEO Toyota mută agresiv pe piața de vehicule electrice și servicii de mobilitate din Europa: un nou SUV și o companie de car-sharing

Cu bateria oferită în acest moment, autonomia anunțată va fi de 225 km conform ciclului WLTP și de 295 km conform ciclului WLTP City (ciclu urban), ce poate fi extinsă la peste 300 km, cel puțin în teorie, prin acționarea butonului ECO, care limitează performanțele mașinii (scade puterea motorului și viteza maximă).

Dacia Spring va dispune în standard de câteva echipamente de siguranță importante, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență. Activ la viteze cuprinse între 7 și 125 km/h, sistemul va acționa frâna parțial sau complet, dacă sesizează că este iminent un impact cu un alt vehicul.

Dacia nu a anunțat prețul modelului Spring, însă știm două lucruri, până în acest moment: va fi sub 20.000 de euro, iar în Ungaria a fost oferită o versiune de lansare la un preț de circa 17.500 euro. Șefii Renault au spus că va fi cea mai accesibilă mașină electrică din Europa. Cu ajutorul Programului Rabla Plus, Dacia Spring va putea fi cumpărată cu mai puțin de 10.000 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
preturi dacia spring
lansare dacia spring
comenzi dacia spring
dacia eletrica