ULTIMA ORĂ Renault anunță o reorganizare a companiei în jurul mărcilor. Dacia are un nou șef și va avea autonomie organizațională

ULTIMA ORĂ Renault anunță o reorganizare a companiei în jurul mărcilor. Dacia are un nou șef și va avea autonomie organizațională
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 sep 2020

Renault Group a anunțat că-și organizează conducerea companiei în jurul mărcilor sale, în patru unități mari de business: Renault, Dacia, Alpine și New Mobility. Fiecare va avea un șef direct responsabil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Responsabilitatea pentru conducerea mărcii Dacia a fost acordată vicepreședintelui executiv Denis Le Vot, care a preluat, din luna ianuarie a acestui an, poziția de director pentru regiuni, comerț și marketing al grupului. El este astfel unul din cei patru șefi care vor conduce cele patru unități de business din cadrul Renault Group. Marca Renault va fi în directa responsabilitate a lui Luca de Meo, CEO-ul companiei, iar marca premium-sport Alpine, va reveni lui Cyril Abiteboul, managing director al Renault Sport Racing. Clotilde Delbos, director financiar și CEO adjunct se va ocupa de New Mobility.

Potrivit companiei, noua abordare dă fiecărei unități de business autonomie, astfel încât să poată fi creată „o organizație mai simplă și orientată către rezultate”, în timp ce vor fi întărite coeziunea, motivația și sentimentul de apartenență la grup al mărcilor.

În același timp, organizarea funcțiilor se va reflecta la nivel transversal, se mai arată în comunicatul companiei.

Piețele auto din Spania și Italia s-au menținut pe minus, la fel și Dacia. Sandero a fost și în august cea mai vândută mașină din Spania CITEȘTE ȘI Piețele auto din Spania și Italia s-au menținut pe minus, la fel și Dacia. Sandero a fost și în august cea mai vândută mașină din Spania

Compania are nevoie să schimbe „modul de joc” și să se mute de la căutarea de volume, la căutarea de valoare și profitabilitate, spune CEO-ul Luca de Meo, care precizează că „organizarea în jurul a patru mărci puternice” cu funcționare încrucișată în cadrul grupului, va face posibilă activitatea „într-un mod mai simplu, orientat către piețe și clienți, cu un spirit de echipă, pentru a căuta cele mai bune rezultate posibile”.

Noul plan organizațional va fi pus la punct și apoi transmis angajaților prin intermediul structurilor de reprezentare, mai spune Renault în anunțul său.

Pentru Dacia, noua organizare ar putea însemna o revoluție, care ar putea aduce noi planuri de dezvoltare, însă nu este foarte clar în acest moment ce presupune acest lucru. În acest moment, Dacia este o structură direct subordonată Renault, dependentă de deciziile de sus în jos ale grupului. Dezvoltarea de modele noi, procesul de vânzare și marketing nu au o organizare foarte bine delimitată de cea a Renault, în cadrului grupului, ea fiind mai degrabă structurată la nivel de piețe, nu la nivel de brand.

Denis Le Vot, noul șef al mărcii Dacia, lucrează în grupul Renault din 1990 și a urcat în carieră în posturi de vânzări și marketing, fiind director comercial pe diferite piețe. În 2016 a devenit director al regiunii Eurasia al grupului, iar în ianuarie 2018 a fost numit director general și președinte al Nissan SUA. Din 2019 a preluat postul de director al direcției de vehicule utilitare al Alianței Renault Nissan Mitsubishi. Pe 28 ianuarie 2020 a revenit în Renault, ca membru în comitetul executiv și director de regiuni, comerț și marketing al întregului grup.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
renault group
reorganizare renault group dacia