ULTIMA ORĂ Uzina Ford din Craiova, vândută către Ford Otosan Turcia, în care constructorul are doar 41%

ULTIMA ORĂ Uzina Ford din Craiova, vândută către Ford Otosan Turcia, în care constructorul are doar 41%
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 mar 2022

Ford a anunțat primele schimbări generate de marea reorganizare a companiei, care include separarea producției de vehicule electrice (Ford Model e), pe combustie (Ford Blue) și Ford Pro (vehicule comerciale). Una dintre consecințe este transferul uzinei din Craiova către Ford Otosan. Au fost anunțate și datele de producție pentru două modele electrice fabricate la Craiova.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ford Craiova va intra în proprietatea Ford Otosan din Turcia, în acest an, o companie pe care Ford o deține împreună cu constructorul turc Koc Holding. Concret, Ford are 41%, un procent egal cu Koc Holding, restul de 18% fiind listat pe bursă. Otosan a plătit 575 milioane de euro pentru fabrica din Craiova, plus 140 milioane de euro, plată condiționată de nivelul de utilizare a capacității de producție.

„Ford confirmă astăzi transferul proprietății fabricii din Craiova către partenerul său strategic Ford Otosan, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor”, anunță oficial Ford.

„Acest transfer arată modul în care Ford valorifică parteneriatele sale strategice, cu privire la folosirea cât mai eficientă a resurselor existente prin investiții comune, beneficiind în același timp de experiența extinsă a Ford Otosan. Salutăm această oportunitate de a consolida parteneriatul nostru cu Koç Holdings prin Ford Otosan și de a dezvolta împreună acest joint venture. Activitatea fabricii din Craiova este un succes și considerăm că prin experiența și expertiza Ford Otosan în electrificare și vehicule comerciale aceasta poate ajunge la un nivel de dezvoltare și mai ridicat”, a spus Stuart Rowley, Președintele Ford Europa.

Așa cum a anticipat Profit.ro, uzina Ford din Craiova va fi împărțită între cele două divizii, Model e, electrică, și Pro, dedicată vehiculelor comerciale.

Planurile de industrializare în așa numitul Centru de electrificare din Craiova cuprind două vehicule electrice: Ford Puma electric va fi produs din 2024, iar Transit Courier și Tourneo Courier vor fi produse începând din 2023 cu motoare pe combustie și electric din 2024.

Activitățile de vânzări din România ale Companiei Naționale de Vânzări se vor transforma în Ford Romania Services SRL, urmând să fie reorganizată activitatea pentru a prelua toate activitățile care nu țin de producție.

Nu în ultimul rând, una din consecințe va fi oprirea producției modelului EcoSport, pentru a face loc noilor modele, informație anunțată anterior de Profit.ro.

ULTIMA ORĂ Uzina Dacia, afectată de războiul din Ucraina. Producția de cutii de viteze se oprește mai multe zile CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Uzina Dacia, afectată de războiul din Ucraina. Producția de cutii de viteze se oprește mai multe zile

Ford a anunțat anterior că investește în uzina Otosan din Kocaeli 2 miliarde de euro, pentru a crește volumul de producție și de baterii. Ford Otosan va produce Transit Custom – Tourneo Custom va fi fabricată începând din 2023, cu versiuni electrice pentru ambele, în timp ce Transit Courier și Tourneo Custom vor fi construite la Craiova.

Parteneriatul dintre Koç Holding și Ford datează din 1928, iar uzina din Kocaeli a fost deschisă în 2001, iar din 2004 aceasta a reprezentat principala fabrică Ford pentru producerea Ford Transit Custom și Transit de 2 tone. De asemenea, gama Ford Courier este fabricată la uzina Yenikoy Ford Otosan, situată tot în Kocaeli. În total, aproximativ 85% din vânzările întregii familii de vehicule comerciale Transit sunt reprezentate de vehicule fabricate de Ford Otosan în Turcia. Compania : Ford Otomotiv Sanayi A.Ș. a fost înființată în 1959, având ca acționari Ford și Koc Holding, cu câte 41% fiecare, restuld e 18% fiind tranzacționat pe bursa din Istanbul. Compania are aproximativ 14.000 de angajați, numeroase facilități de producție și cercetare (Kocaeli, Eskișehir, Isanbul și Ankara), având o capacitate de producție de 455.000 de vehicule anual. Produce toate vehiculele Ford care sunt vândute pe piața din Turcia, precum și vehicule comerciale pentru export. Vânzările s-au ridicat în 2021 la 8 miliarde dolari, din care 6,2 miliarde dolari au fost exporturi.

„Acest acord deosebit de important la care am ajuns astăzi va consolida poziția Ford Otosan de cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. Suntem mândri să facem parte din echipa Ford care pastrează supremația pe piața de vehicule comerciale la nivel european. Totodata, ne angajăm să fim partenerul de încredere pentru succesul viitor al vehiculelor electrificate Ford. Considerăm că lansările de modele viitoare, alături de planurile de creștere și tehnologizare, vor oferi oportunități exponențiale și interesante pentru echipa de la Craiova. Mai mult, suntem încrezători că împreună vom construi viitorul uzinei din Craiova”, a declarat Haydar Yenigun, director general Ford Otosan.

„Anunțul de astăzi susține viziunea Ford cu privire la extinderea gamei noastre de autoturisme, fabrica din Craiova jucând un rol cheie inclusiv pentru planurile noastre solide în dezvoltarea vehiculelor comerciale (Ford Pro) și a celor electrice (Model e) în Europa”, a declarat Stuart Rowley, Președintele Ford Europa.

Ford mai spune că transferul către Otosan va ajuta transferul de know-how, prin integrarea pe verticală a tehnologiilor electrice și va avea un efect extins și eficient din punct de vedere al costurilor la nivelul rețelei de furnizori.

Potrivit anunțului, Ford va participa la supervizarea activității Otosan și la supervizarea activității de la Craiova.

Ford și Ford Otosan speră ca procesul de transfer al proprietății anunțat astăzi să fie finalizat în al treilea trimestru al anului 2022, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford craiova vanduta otosan
ford otosan
ford puma electric