Un avion de tip Boeing 777 aparținând companiei ruse Rossiya a fost nevoit să aterizeze de urgență vineri la Moscova, în urma unei probleme la motor, la mai puțin de o săptămână după un incident spectaculos la un reactor al unei aeronave asemănătoare în Statele Unite, relatează AFP.
”În timpul zborului cargo 4520 Hong Kong-Madrid, s-a detectat o funcționare defectuoasă a senzorului de control al motorului”, a declarat pentru AFP compania într-un comunicat, precizând că ”echipajul a decis să aterizeze de urgență pe aeroportul Șeremetievo”, scrie News.ro.

”Aterizarea a avut loc normal. Avionul își va relua zborul către Madrid după ora (locală) 12.00 (11.00, ora României)”, anunță Rossiya, o filială a companiei publice ruse Aeroflot.
Site-uri specializate în urmărirea zborurilor au confirmat că aeronava este un Boeing 777.
Săptămâna trecută, un reactor al unui Boeing 777 exploatat de compania americană United Airlines a luat foc la puțin tmp după decolare din Denver, în vestul Statelor Unite, și a pierdut învelișul acestuia.

În timp ce avionul se întorcea de urgență la aeroport, o ”ploaie” de fragmente a căzut într-o zonă rezidențială din Denver.
Peste 120 de avione de tip Boeing 777 echipate cu anumite motoare Pratt&Whitney (PW4000) au fost imobilizate în lume după acest incident spectaculos.

Acest incident reprezintă o nouă lovitură pentru Boeing, a cărui reputație a fost afectată dur de eșecurile noului său avion de mediu-curier 737 MAX, implicat în două accidente apropiate, soldate cu 346 de morți, al cărui zbor a fost interzis timp de aproape doi ani.