Vânzările de autoturisme noi Dacia la nivel mondial au crescut cu 6,1% în 2016, la un nivel record de 542.542 unități

Vânzările de autoturisme noi Dacia la nivel mondial au crescut cu 6,1% în 2016, la un nivel record de 542.542 unități
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2017

Vânzările de autoturisme noi Dacia la nivel mondial au crescut cu 6,1% în 2016, la un nivel record de 542.542 de unități, de la 511.501 unități în 2015, potrivit datelor publicate marți de proprietarul mărcii, grupul francez Renault.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În cazul vehiculelor comerciale ușoare, Dacia a consemnat o creștere de 5,7% a vânzărilor, de la 39.438 de unități în 2015 la 41.677 de unități în 2016, scrie News.ro.

În acest fel, vânzările totale ale Dacia au avansat cu 6% în 2016, de la 550.939 de vehicule în urmă cu un an la 584.219 unități în 2016.

În Europa, vânzările de vehicule ale mărcii Dacia au urcat cu 10,8%, la un nivel record de 415.010 vehicule.

Grupul Renault a înregistrat o creștere record a vânzărilor globale în 2016, de 13,3%, la 3,18 milioane de autoturisme și vehicule comerciale ușoare. În Europa, avansul a fost de 11,8%, la 1,8 milioane de vehicule.

Atât marca Renault cât și marca Dacia au consemnat anul trecut vânzări record de vehicule la nivel global, se arată în comunicatul grupului.

Airbus ar putea testa un prototip de mașină zburătoare până la finele anului CITEȘTE ȘI Airbus ar putea testa un prototip de mașină zburătoare până la finele anului

Marca Renault a obținut în 2016 o creștere de 14,2% a înmatriculărilor de vehicule (autoturisme și vehicule comericale ușoare) la nivel mondial, la 2,48 milioane de unități. În cazul autoturismelor, livrările au urcat cu 14,5%, la 2,1 milioane de unități. În Europa, Renault a devenit a doua cea mai bine vândută marcă, după o creștere de 12,1% a înmatriculărilor, la 1,39 milioane de vehicule.

Pe piața din Franța, grupul Renault a obținut cele mai bune performanțe ale vânzărilor din ultimii cinci ani. Renault și-a îmbunătățit poziția de lider a brandului, cu o cotă de 22,3% pe piața autoturismelor și vehiculelor comerciale ușoare, în timp ce vânzările Dacia au atins un nivel record de 112.000 de unități. Dacia s-a plasat în acest fel pe pozițai a patra în funcție de vânzările către automobiliștii privați.

La nivel internațional, comunicatul menționează că Dacia și Renault ocupă primele două poziții pe piața din Maroc, înmatriculările grupului avansând cu 22,5%, ceea ce i-a conferit o cotă de piață de 37,8%.

Pentru 2017, grupul Renault anticipează o creștere a pieței auto mondiale cu 1,5%-2% comparativ cu 2016. Pentru piața europeană, grupul estimează un avans de 2% și un ritm similar în Franța. În aceste condiții, Renault se așteapă la o creștere sustenabilă a vânzărilor și cotei de piață a grupului atât în Europa cât și în restul lumii.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia