VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 mar 2022

Concept-car-ul Dacia Bigster, prezentat pentru prima dată în 2021, de Luca de Meo, care se va transforma peste aproximativ doi ani într-un model de serie, a ajuns în premieră la București. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia pregătește de lansare două automobile importante pentru viitorul său, a treia generație Duster și un SUV mai mare, care se va numi Bigster și pe care publicul l-a putut vedea în imaginile transmise în urmă cu un an de grupul Renault, odată cu prezentarea planului Renaulution. Acum, mașina a ajuns la Bcuurești, aici unde designerii au colaborat pentru ca mașina să ajungă la forma finală.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Profit.ro a stat de vorbă cu șeful studioului de design din București, Yohann Ory, despre noul model pe care Dacia îl va lansa în 2024 – 2025, pentru a afla cât de mult vom regăsi în versiunea de serie, știind faptul că de obicei aceste studii de design, concept-cars, au de cele mai multe ori un scop de promovare.

„Cred că vom vedea undeva între 90 și 95% din conceptul Bigster pe versiunea de serie. Cele mai multe elemente pe care le vedem vor fi similare”, a declarat pentru Profit.ro designerul Dacia.

El a subliniat că atât aspectul, cât și principiile Dacia vor fi păstrate pe Bigster de serie. „Elementele obținute din plastic reciclat vor fi prezente, vor fi folosite în producția mașinii”, a mai spus Ory. El a dat asigurări că atât roțile de mari dimensiuni, cât și jantele cu un design special se vor regăsi pe mașina de serie ce va fi lansată peste circa doi ani. De asemenea, vopseaua de prezentare, un kaki care a devenit una dintre culorile de brand ale Dacia, va fi în gama de mașini.

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

Întrebat cât din conceptul Bigster va fi prezent pe a treia generație a lui Duster, care ar putea fi văzută în premieră în 2023, acesta a răspuns - „Duster va avea o mulțime de elemente pe care le puteți vedea pe Bigster. Ambele mașini sunt dezvoltate în paralel, iar detaliile lor sunt complementare”. Ambele vor păstra stilul și simplicitatea pe care o are marca Dacia, a mai spus Ory, care a mai confirmat că designul noului Duster este deja „înghețat”, așa cum se spune în industria auto atunci când o mașină are aprobarea finală pentru design și se pregătește să intre în producția de serie.

Stellantis vrea să devină 100% electrică în 2030 și țintește o dublare a veniturilor până în 2030 CITEȘTE ȘI Stellantis vrea să devină 100% electrică în 2030 și țintește o dublare a veniturilor până în 2030

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

Dacia Bigster, despre care încă nu se știe dacă va păstra acest nume când va fi lansat în versiunea de serie, va fi un SUV de clasă compactă, o altă premieră pentru marca românească, lungima sa fiind anunțată la aproximativ 4,60 metri. De asemenea, șefii Renault au confirmat că mașina va oferi tracțiune 4x4 și de asemenea motorizări hibrid. Mașina va avea și o versiune cu 7 locuri.

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

VIDEO & FOTO Dacia Bigster a ajuns în premieră la București

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia bigster
dacia duster 3
yohann ory
studio design dacia
concept dacia