VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 29 nov 2022

Lancia, o marcă istorică a grupului Fiat, care astăzi face parte din Stellantis, și-a prezentat în cadrul evenimentului Lancia Design Day o serie de elemente vizuale care fac parte din pachetul de relansare a acestui brand italian premium. Cu această ocazie, Lancia a lansat și noul său logo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O viziune clară de design, un nou logo și o nouă eră pentru marca Lancia au fost reperele prezentării făcute de Luca Napolitano, cel care conduce brandurile premium ale grupului Stellantis și care a introdus „Lancia Pu+Ra Zero”, un obiect de design tridimensional, care se va regăsi în structura designului viitoarelor mașini Lancia.

„Un manifest tridimensional care va inspira vehiculele care vor fi lansate între 2024 și 2028”, a explicat Napolitano, care a anunțat că Lancia va lansa noul Ypsilon, în curând.

Raport: Peste jumătate dintre mașinile rulate, ajunse în România din import, au fost avariate CITEȘTE ȘI Raport: Peste jumătate dintre mașinile rulate, ajunse în România din import, au fost avariate

Înainte de toate, Lancia și-a prezentat noul logo, care reia tema celui folosit anterior, se regăsește în primul logo istoric al mărcii, dar utilizează detalii mai rafinate și marchează intrarea în era electrică.

Sunt clar evidențiate toate elementele specifice, roata, steagul, scutul, lancea și textul „LANCIA”, scris acum cu un nou font, care amintește și el de primul font cu care era inscripționat numele LACINA pe mașini. Primele modele care vor folosi acest logo vor fi noul Ypsilon și noul Delta.

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

Dacia Spring, primele scăderi ale vânzărilor, de la lansare. Dacia Sandero, a treia cea mai vândută mașină din Europa în octombrie CITEȘTE ȘI Dacia Spring, primele scăderi ale vânzărilor, de la lansare. Dacia Sandero, a treia cea mai vândută mașină din Europa în octombrie

În al doilea rând, conceptul de design care va sta la baza viitoarelor modele va folosi, după cum spun reprezentanții mărcii, „un limbaj care nu este specific industriei auto”, ci se vor ancora în eleganța mobilierului și caselor italiene de lux, prin conceptul de „sufragerie”. De altfel, marca a început o colaborare cu cunoscutul brand de design interior Cassina.

Și pentru a sublinia și mai bine direcția în care se îndreaptă Lancia, pentru a-și regăsi spiritul italian, designerii au realizat încă un video cu tema „Lancia, Noua Renaștere”, cu trimitere evident la perioada glorioasă din pictura și sculptura europeană.

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

Pentru a-și prezenta noul limbaj de design, noul logo și întreaga viziune de design, Lancia a ales Palatul La Reggia din Venaria, fostă reședință regală, situată în apropiere de Torină, sediul cartierului general al Fiat.

Cei de la Lancia fac o paralelă între restaurarea acestei reședințe, în perioada 1999 – 2007, și renașterea brandului auto italian, care a rămas în memoria fanilor cu celebrele mașini Delta, Thema și Flavia.

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

viewscnt
Afla mai multe despre
lancia
logo lancia
design lancia
noul ypsilon