VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.”

VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.”

Drumul Expres Craiova - Pitești Foto: Asociatia Pro Infrastructura Facebook

Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iul 2022

Deschiderea traficului pe următorul tronson al Drumului Expres DEx12 Craiova - Pitești, porțiunea de peste 20 de kilometri care va ocoli Slatina, va avea loc joi dimineață, după ce recepția lucrărilor a fost realizată de către reprezentanții CNAIR.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Odată deschisă circulația pe 28 iulie pe lotul Piatra Olt - Slatina, tot tronsonul 2 al Drumului Expres DEx 12 Craiova - Pitești va fi utilizabil, pe toți cei aproape 40 de kilometri ai săi, după ce în aprilie fusese deschis traficul pe primul lot care ocolea Balșul, marcând atunci practic deschiderea primilor kilometri veritabili de drum expres din România, scrie Hotnews.ro.

VIDEO Croația inaugurează un pod crucial spre Dubrovnik, care ocolește Bosnia CITEȘTE ȘI VIDEO Croația inaugurează un pod crucial spre Dubrovnik, care ocolește Bosnia

„(...) sunt primii kilometri de drum expres veritabil din România și sunt o gură de oxigen atât pentru șoferii aflați în tranzit care economisesc cel puțin o oră, cât mai ales pentru locuitorii celor două orașe”, notează Asociația Pro Infrastructura.

Cei care au construit cei 40 de kilometri de drum expres de pe Tronsonul 2 sunt românii din grupul UMB, același constructor care mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

Harta Drumului Expres Craiova - Pitești deschis circulației:
1. Balș - Piatra Olt - deschis circulației pe 21 aprilie 2022

2. Piatra Olt - Slatina (Valea Mare) - deschidere circulație pe 28 iulie 2022

VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.”

DEx12 Tronsonul 2: Balș - Slatina
Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în 2019) - 12 luni proiectare - 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q3 2022

VIDEO&FOTO Tronsonul de drum expres care ocolește Slatina - deschis. România va avea în total 40 km de drum expres: „Șoferii vor economisi cel puțin o oră.”

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

viewscnt
Afla mai multe despre
cnair
drum expres