VIDEO Ghosn, la prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia: Calvarul meu - de neimaginat. Am fost victima unui complot la vârful Nissan, cu sprijinul procurorilor japonezi

VIDEO Ghosn, la prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia: Calvarul meu - de neimaginat. Am fost victima unui complot la vârful Nissan, cu sprijinul procurorilor japonezi
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 9 ian 2020

În prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia, fostul șef al Alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, susține că a fost victima unui complot la vârful Nissan, iar acuzațiile de fraudă aduse împotriva sa sunt neîntemediate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ghosn a denunțat tratamentul “brutal” la care ar fi fost supus de procurorii japonezi, pe care i-a acuzat că au participat la complotul pentru demiterea sa de la conducerea Nissan.

Potrivit lui Ghosn, scăderea performanțelor Nissan și ingerențele guvernului francez în alianța cu Renault ar fi principalele motive pentru care a fost îndepărtat din companie.

Procuratura din Japonia au emis un mandat de arestare a soției lui Carlos Ghosn, pentru mărturie mincinoasă CITEȘTE ȘI Procuratura din Japonia au emis un mandat de arestare a soției lui Carlos Ghosn, pentru mărturie mincinoasă

“Calvarul meu de neimaginat din ultimele 14 luni a fost rezultatul unei campanii orchestrate de o mână de indivizi lipsiți de scrupule și răzbunători de la Nissan și firma de avocatură Latham & Watkins, cu sprijinul procuraturii din Tokyo”, a declarat Ghosn într-o conferință de presă la Beirut miercuri, preluat de Reuters și Bloomberg.

“Câțiva dintre prietenii mei japonezi au crezut că singura modalitate de a scăpa de influența Renault la Nissan era să scape de mine”, a adăugat acesta.

Ghosn a reiterat că este nevinovat de acuzațiile care i se aduc și a precizat că a fugit din Japonia pentru a se putea apăra și a-și restabili reputația.

“A fost cea mai dificilă decizie din viața mea, însă mă confruntam cu un sistem unde rata condamnărilor este de 99,4% - și cred că procentul este mult mai mare în cazul străinilor”.

“Am plecat din Japonia deoarece îmi doresc dreptate. Este singura cale să îmi restabilesc reputația”, a subliniat Ghosn.

Ghosn a fugit din Japonia la finele anului trecut, la aproximativ un an după ce a fost arestat pentru prima dată într-un dosar de fraudă, fiind acuzat de nedeclararea veniturilor sale și de folosirea fondurilor companiei în scopuri proprii. Potrivit mai multor informații vehiculate în mass-media, el ar fi părăsit Japonia în cutia unui instrument musical, ajutat de un comando paramilitar angajat de soția sa, Karol.

Ghosn a criticat Alianța pentru eșecul negocierilor de fuziune cu Fiat Chrysler Automobiles (FCA), negocieri inițiate încă din 2017, când încă se afla la conducerea Renault-Nissan.

“Alianța a pierdut o ocazie de neratat cu Fiat Chrysler. Cum să pierzi o asemenea oportunitate uriașă de a deveni jucătorul dominant în industrie?”, a comentat el.

Fostul șef Renault-Nissan a notat că Nissan a pierdut peste 10 miliarde de dolari din capitalizare din momentul arestării sale în Japonia și până în prezent, în timp ce valoarea Renault s-a redus cu 5 miliarde de euro.

“Alianța nu mai există. Ceea ce vedem astăzi este doar o mascaradă a unei alianțe”, potrivit lui Ghosn.

viewscnt
Afla mai multe despre
carlos ghosn
renault
nissan
alianta renault nissan
fuga japonia
acuzatii