VIDEO Ieșirea de pe Valea Oltului, spre Sibiu, lărgită la patru benzi, dar cu limită de 50 km/h. DRDP Brașov: ”Scopul acestei investiții nu a fost să mărim viteza de deplasare”

VIDEO Ieșirea de pe Valea Oltului, spre Sibiu, lărgită la patru benzi, dar cu limită de 50 km/h. DRDP Brașov: ”Scopul acestei investiții nu a fost să mărim viteza de deplasare”
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2021

Tronsonul de drum dintre Boița și Tălmaciu, proaspăt lărgit de la două la patru benzi de circulație, a primit zilele trecute noile marcaje rutiere, însă șoferii au fost surprinși să constate că pe cea mai mare parte a lui, noul sector de drum este limitat la 50 de km/h.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Contactați de ziarul sibian Turnul Sfatului, reprezentanții Poliției Rutiere Sibiu au explicat că decizia nu le aparține, fiind vorba de un drum național decizia aparținând structurilor superioare centrale.

Instrumente pentru o muncă remote eficientă CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, cei care administrează drumurile naționale în județul Sibiu și beneficiarii investiției, susțin că scopul lărgirii șoselei a fost de a crește siguranța, nu viteza.

”Scopul acestei investiții nu a fost să mărim viteza de deplasare prin creșterea limitei de viteză. De altfel, drumul doar a fost lărgit, arhitectura și configurația lui nu s-au schimbat. Scopul proiectului a fost eliminarea unui punct negru pe Drumul Național 7 prin creșterea siguranței rutiere. Limita de viteză a rămas aceeași care era și înainte pentru că, dacă urmăriți clipul video la care faceți referire, marcajele precedă o serie de curbe periculoase”, a explicat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Un grav accident frontal a avut loc chiar sâmbătă după-masă, exact pe acest tronson de drum. În urma accidentului au fost rănite cinci persoane, acestea fiind internate la spital.

Instrumente pentru o muncă remote eficientă CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a avut o valoare inițială de aproximativ 22 de milioane de lei.

Pe DN 7 Valea Oltului, între Tălmaciu și Boița, la finalul anului viitor se va realiza și conexiunea cu primul lot al Autostrăzii A 1 Sibiu – Pitești. Tronsonul Sibiu – Boița (13 km.) unde lucrează constructorul PORR din Austria a depășit stadiul fizic de 50 % și ar putea fi deschis în decembrie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
boița
tălmaciu