Virgin Galactic, compania spațială a miliardarului Richard Branson, intenționează să se listeze la bursă

Virgin Galactic, compania spațială a miliardarului Richard Branson, intenționează să se listeze la bursă
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iul 2019

Virgin Galactic, compania de turism spațial a miliardarului Richard Branson, intenționează să se listeze la bursă, în cadrul unui acord cu o companie de investiții creată de directorul general al fondului de investiții Social Capital, Chamath Palihapitiya, a declarat o persoană apropiată situației, citată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Informația a fost publicată mai întâi de Wall Street Journal, potrivit căreia compania de investiții Social Capital Hedosophia Holdings va investi circa 800 de milioane de dolari pentru o participație de 49% la Virgin Galactic, scrie News.ro.

Letonia reduce acciza pe alcool pentru a atrage mai mulți turiști CITEȘTE ȘI Letonia reduce acciza pe alcool pentru a atrage mai mulți turiști

Acordul ar putea fi anunțat oficial marți, a spus sursa.

Virgin Galactic și Social Capital Hedosophia nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
virgin galactic
richard branson
bursa