Volkswagen, Stellantis și alți mari producători auto avertizează că criza deficitului de semiconductori va continua

Volkswagen, Stellantis și alți mari producători auto avertizează că criza deficitului de semiconductori va continua
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 aug 2021

Volkswagen, Stellantis și alți mari producători auto au oferit noi dovezi în această săptămână că criza deficitului de semiconductori nu dă semne de atenuare și cp va continua cel mai probabil până în 2021, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După ce au fost nevoiți anul trecut să oprească activitatea unor fabrici din cauza pandemiei de coronavirus, producătorii auto se confruntă în prezent cu concurența puternică a industriei electronicelor de consum pentru aprovizionarea cu semiconductori, din cauza perturbărilor care au avut loc în lanțurile de aprovizionare, scrie News.ro.

BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020 CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020

Cea mai recentă problemă este determinată de creșterea numărului cazurilor de Covid-19 în state asiatice unde se află fabrici auto și de cipuri, cum ar fi Japonia, Filipine, Thailanda, Vietnam și Malaezia, ceea ce duce la măsuri stricte pentru a preveni răspândirea virusului.

Toyota a reușit în mare parte să evite reducerea producției datorită politicii sale de a constitui stocuri de semiconductori, care datează de pe vremea cutremurului din 2011 și a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima.

Dar cel mai mare producător de automobile din lume în funcție de volumul vânzărilor a afirmat joi că în luna septembrie va reduce producția la nivel global cu 40%, față de planul anterior, măsura urmând să afecteze 14 fabrici din Japonia și din restul lumii, inclusiv majoritatea fabricilor din America de Nord.

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

Automobilele au devenit din ce în ce mai dependente de cipuri pentru orice, de la gestionarea computerizată a motoarelor pentru o economie mai bună de combustibil până la funcții de asistență a șoferului, cum ar fi frânarea de urgență.

Volkswagen a anunțat joi că nu poate exclude modificări ulterioare ale producției.

"În prezent, ne așteptăm ca aprovizionarea cu cipuri în trimestrul trei să fie foarte volatilă și strânsă", a declarat VW, al doilea mare producător auto în funcție de volum după Toyota.

Stellantis, numărul 4 mondial, s-a alăturat acestor anunțuri, afirmând că săptămâna viitoare va opri producția la o fabrică din vestul Franței și va reduce producția la o altă fabrică din estul țării.

Ford Motor a anunțat deja la începutul acestei săptămâni că va opri temporar construcția profitabilei camionete F-150 la fabrica de asamblare din Kansas City, în timp ce compania chineză Geely Automobile Holdings a avertizat că înrăutățirea recentă a deficitului de cipuri și reapariția cazurilor de Covid-19 ar putea reprezenta ”o amenințare semnificativă” pentru performanța vânzărilor sale în următoarele câteva luni.

Deși Volkswagen a declarat că se așteaptă ca situația să se îmbunătățească până la sfârșitul anului, unii producători auto au avertizat că criza cipurilor va continua până în 2022.

Întrucât numeroase linii de producție auto din SUA stau inactive, cel puțin o parte din timp, trei senatori democrați au cerut guvernului taiwanez mai mult ajutor pentru a soluționa lipsa semiconductorilor, potrivit unei scrisori văzute de Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
stellantis
semiconductori