Volkswagen urmează să plătească prin acord amiabil peste 620 de milioane de euro în Germania, în scandalul ”dieselgate”

Volkswagen urmează să plătească prin acord amiabil peste 620 de milioane de euro în Germania, în scandalul ”dieselgate”
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2020

Constructorul german de automobile Volkswagen (VW) urmează să plătească cel puțin 620 de milioane de euro despăgubiri unui număr de peste 200.000 de clienți, în cadrul unui acord amiabil care urmează să pună capăt celui mai mare proces ”dieselgate” în Germania, a anunțat grupul luni, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Grupul VW și Asociația Consumatorilor VZBV - care poartă o bătălie similară unei ”class action” americane - au încheiat, la sfârșitul lui februarie, un acord care prevede despăgubirea a 260.000 de clienți eligibili, cu o sumă de până la 830 de milioane de euro, scrie News.ro.

FOTO & VIDEO Porsche vinde la licitație ultimul 911 al generației 991 pentru a-i ajuta pe cei afectați de epidemia de coronavirus CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Porsche vinde la licitație ultimul 911 al generației 991 pentru a-i ajuta pe cei afectați de epidemia de coronavirus

Aproape 200.000 dintre ei urmează să primească ”în zilele următoare” o ofertă fermă în vederea unei plăți ”între 1.350 și 6.250 de euro”, în funcție de tipul și de vârsta vehiculuii echipat cu un motor diesel ”trucat”, precizează Volkswagen.

Ei au la dispoziție două săptămâni - ”începând de la 5 mai” - să refuze plata banilor.

Aproximativ 21.000 de dosare se află în continuare în studiu, în contextul în care data limită în vederea înregistrării pe platfrma online a constructorului a fost amânată cu zece zile - la 30 aprilie.

Peste 250.000 de persoane s-au înscris până acum, a precizat un purtător de cuvânt al grupului.

”Pornim de la principiul să numărul acordurilor va crește după verificarea multor cereri sosite în ultimul moment”, notează, citat într-un comunicat, directorul juridic al Volkswagen Manfred Döss.

Acest scandal a izbucnit în septembrie 2015, când gigantul autor german a mărturisit că a echipat 11 milioane de vehicule cu programe informatice ”trucate” și bântuie de artunci industria germană a automobilului.

Este vorba despre ”cel mai mare acord amiabil” din istoria germană, potrivit VZBV, care semnaleazăînsă ”numeroase probleme” în soluționarea dosarelor.

Acordul schițează o idee despre cea mai vastă dintre proceduri, însă Volkswagen este vizat în continuare de zeci de mii de cereri individuale de despăgubire, dintre care o parte au fost soluționate deja prin acorduri amiabile.

Suma de 620 de milioane de europare relativ modestă în comparație cu cele 30 de miliarde de euro - cât l-a costat până în prezent pe constructorul german acest ”dieselgate”.

Cea mai mare parte a acestei sume - reprezentând cheltuieli de judecată și despăgubiri - a fost cheltuită până în prezent în Statele Unite, în vederea despăgubirii clienților.

Mai mulți conducători ai grupului - inclusiv actualul CEO Herbert Dies și președintele Consiliului de Supraveghere Hans Dieter Pötsch, dar și fostul CEO Martin Winterkorn și fostul director al mărcii Audi Rupert Stadler - sunt vizați de anchete penale.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
dieselgate