Volkwagen a pierdut 330.000 de mașini la uzina din Wolfsburg și poate ajunge la concedieri. „Vor fi tăieri, vor fi pierderi.”

Volkwagen a pierdut 330.000 de mașini la uzina din Wolfsburg și poate ajunge la concedieri. „Vor fi tăieri, vor fi pierderi.”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 feb 2022

Constructorul german de automobile Volkswagen a estimat pierderi uriașe, pentru toate operațiunile sale la nivel global, din cauza crizei de electronice, ajungând pentru întreg grupul la aproape 1,5 milioane de vehicule care nu s-au mai produs, deși aveau în spate comenzi ferme. În cazul mărcii Volkswagen, cele mai noi informații oficiale arată că uzina principală a mărcii a pierdut cel puțin 300.000 de vehicule în anul crizei de semiconductori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uzina VW din Wolsburg, cea mai mare a mărcii, cea în care este produs best-sellerul Golf, a pierdut un volum de 300.000 de automobile, ca urmare a imposibilității de a le produce. Uzina a fost oprită zeci de zile pe parcursul anului, înregistrând cel mai mic volum de automobile din ultimele decenii. Informațiile au fost anunțate oficial de Daniela Cavallo, șefa Consiliului Uzinei. Cavallo a anunțat muncitorii din uzina din Wolfsburg că anul trecut au părăsit fabrica aproximativ 400.000 de autovehicule, cel mai mic număr înregistrat în ultimii 60 de ani. O ușoară revenire este așteptată în a doua jumătate a acestui an, însă producția nu va ajunge în niciun caz la nivelurile anterioare crizei.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

„Dacă am fi avut suficienți semiconductori am fi putut să construim 330.000 de vehicule în plus în Wolfsburg anul trecut”, a spus Daniela Cavallo, potrivit presei germane care citează discursul prezentat oficial de șefa Consiliului Uzinei la întâlnirea cu angajații.

Ea a făcut o analiză destul de pesimistă pentru 2022, în care a explicat că planurile prevăd un volum de 570.000 de autovehicule pentru anul acesta. „Nu este ceea ce am agreat și nici ceea ce această uzină poate obține”. Ultimul acord cu sindicatele și Consiliul Uzinei prevedea o producție de 800.000 de autovehicule minim, iar compania își fixase o țintă de un milion de automobile.

Președintele VW Group, Herbert Diess, a fost și el prezent la întâlnirea cu angajații și a părut mai optimist. „Situația componentelor este mai bună, din în 2022 nu vom fi capabili să producem toate mașinile pe care am fi putut să le vindem”.

Producția de autoturisme din România a scăzut din nou. Ford a depășit Dacia, în premieră CITEȘTE ȘI Producția de autoturisme din România a scăzut din nou. Ford a depășit Dacia, în premieră

Daniela Cavallo a mai criticat și sistemul de management al semiconductorilor în interiorul grupului, sistem care a păgubit uzina din Wolfsburg în fața altor mărci din grup. „Au avut prioritate MEB (n.r. platforma electrică a grupului) din Zwickau, dar și într-o oarecare măsură marii noștri câștigători, Porsche și Audi”, a mai spus ironic Daniela Cavallo, o voce critică a actualei conduceri a companiei și în special a lui Herbert Diess.

Porsche a reușit să raporteze în 2021 un record al vânzărilor, în pofida crizei de semiconductori, în timp ce Audi a reușit să se apropie de un rezultat similar cu cel din 2020, cu creșteri de câteva procente pe piețe importante, cum este cea din SUA.

„Cu un gust amar, suntem nevoiți să negociem cu forța de muncă de bază”, a mai spus Cavallo, făcând referire la concedierea unor angajați ai uzinei, care aveau contracte pe perioadă determinată. În plus, posibila eliminare a schimburilor de noapte ar putea aduce scăderi de salarii de până la 400 de euro pe lună pentru circa 5000 de angajați, potrivit Automobilewoche. Uzina din Wolfsburg va fi însă nevoită să facă noi ajustări în viitor, din cauza producției limitate. „Vor fi tăieri, vor fi pierderi, nu putem să prevenim acest lucru”, a mai anunțat Daniela Cavallo.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
uzina wolfsburg
productie vw golf
concedieri vw