Volvo recheamă în service, în România, peste 800 de mașini, din cauza unei defecțiuni ce poate declanșa un incendiu

Volvo recheamă în service, în România, peste 800 de mașini, din cauza unei defecțiuni ce poate declanșa un incendiu
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 iul 2019

Volvo a demarat o campanie de rechemare în service pentru un număr de 822 de automobile, din cauza unei potențiale defecțiuni la o conductă de alimentare cu carburant. Este vorba despre o galerie din plastic, care se poate topi și poate conduce la un incendiu la bord.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania importatoare a mărcii Volvo spune că în România nu au existat accidente produse din cauza acestei defecțiuni. Rechemarea face parte dintr-o campanie mai amplă la nivel internațional. Volvo anunțase la începutul acestui an că va rechema în service peste 200.000 de automobile, pentru fisuri ale conductelor de carburant la motoarele diesel.

Potrivit informării transmise de importator, este vorba despre „o campanie activă de service pentru un număr limitat de autoturisme Volvo model year 2014 - 2019, echipate cu motor diesel în patru cilindri.”  Dșei compania nu a transmis date privind modelele care sunt vizate de campanie, informațiile transmise anterior de Volvo la nivel global arată că este vorba despre V40, V40CC, S60, S60CC, V60, V60CC, XC60, V70, XC70, S80 și XC90, toate fiind echipate cu același motor.

Defecțiunea descrisă în notficarea făcută la ANPC spune că „în urma investigațiilor efectuate, Volvo Cars a identificat faptul că în cazuri foarte rare galeria de admisie din plastic a motorului diesel se poate topi și deforma. În cel mai rau scenariu exista posibilitatea apariției unei surse de foc localizată în compartimentul motor”.

Înmatriculările Dacia scad pentru prima dată în acest an, pe piața internă CITEȘTE ȘI Înmatriculările Dacia scad pentru prima dată în acest an, pe piața internă

Potrivit codificărilor interne, este vorba despre campania R29939 inițiată pe data de 02.07.2019 și este valabilă până la data de 31.12.2049.

Proprietarii mașinilor vizate de campanie vor fi informați individual pentru a fi programați în service.

Lista mașinilor afectate de această rechemare poate fi consultată AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo
rechemare service volvo
defecte volvo
motor diesel volvo