Wizz Air introduce două noi rute din România

Wizz Air introduce două noi rute din România
scris 12 mar 2019

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și cel mai mare transportator aerian din România, lansează două noi rute din România către Germania, de la Sibiu spre Karlsruhe/Baden Baden și de la Suceava către München Memmingen. Cursele pe ambele rute încep din 17 iunie, dar pasagerii români își pot planifica deja călătoriile în aceste orașe, biletele fiind deja disponibile cu prețuri începând de la 99 de lei.

Baden-Baden devine a cincea destinație Wizz din Germania de la Sibiu, după Frankfurt Hahn, München Memmingen, Dortmund și Nürnberg.

O nouă companie aeriană vine să concureze Tarom spre Budapesta, după retragerea discretă a Wizz Air CITEȘTE ȘI O nouă companie aeriană vine să concureze Tarom spre Budapesta, după retragerea discretă a Wizz Air

Pentru Suceava, ruta către München Memmingen reprezintă prima legătură cu Germania.

Germania devine cea de-a treia țară în rețeaua Wizz de pe aeroportul din Suceava, după Marea Britanie și Italia.

Wizz Air operează o flotă de 109 aeronave Airbus A320 și A321, acoperind peste 650 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 146 de destinații din 44 de țări.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
wizz air
curse
germania