Ziua și scumpirile. Prima majorare de preț la benzină din ultimele 2 luni

Ziua și scumpirile. Prima majorare de preț la benzină din ultimele 2 luni
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 25 aug 2022

Prețul benzinei practicat în stațiile Petrom și OMV a urcat joi cu 4 bani pe litru, aceasta fiind prima scumpire din ultimele 2 luni, interval în care prețul combustibililor s-a redus cu peste 1,2 lei/l, conform datelor analizate de Profit.ro. Motorina a început să se scumpească încă din urmă cu 3 zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Spre deosebire de OMV Petrom, concurenții săi, Lukoil, MOL și Rompetrol, au redus joi prețul benzinei cu un ban pe litru, așa cum a făcut liderul pieței miercuri, însă probabil că zilele următoare vor efectua scumpiri la rândul lor, după modelul celor efectuate la motorină, unde au crescut prețurile joi cu 3-5 bani pe litru, în condițiile în care OMV Petrom a decis păstrarea celor de miercuri.

VIDEO&FOTO Poliția de Frontieră și-a cumpărat 50 de Ford Ranger Raptor, cel mai puternic pickup de pe piață. Câștigător - fosta companie a lui Florin Călinescu CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Poliția de Frontieră și-a cumpărat 50 de Ford Ranger Raptor, cel mai puternic pickup de pe piață. Câștigător - fosta companie a lui Florin Călinescu

Începând cu 1 iulie, data intrării în vigoare a reducerii cu 50 de bani a prețurilor la pompă convenită de guvern și companii, și până în prezent, prețul motorinei s-a redus cu aproximativ un leu și 5 bani, iar cel al benzinei, cu un un leu și 20 de bani.

Dacă miercuri un litru de benzină standard se comercializa în stațiile Petrom din capitală cu 7,38-7,45 lei/l, în urma scumpirii de joi acesta a ajuns la 7,43-7,49. În stațiile OMV, prețul benzinei a urcat joi de la 7,50-7,53 lei/l la 7,54-7,57 lei. În ceea ce privește motorina, prețurile au rămas neschimbate, după 2 zile în care dieselul s-a scumpit cu câte 4 bani/l: 8,19-8,22 lei în stațiile Petrom și 8,27-8,30 lei/l în cele OMV.

Lukoil a scumpit motorina cu 5 bani/l, de la un preț de 8,16-8,19 lei/l practicat miercuri aceasta ajungând la unul de 8,21-8,24 lei/l joi dimineață.

Și MOL a majorat prețul motorinei cu 4 bani/l, de la 8,22-8,29 lei/l la 8,26-8,33 lei/l, ca și Rompetrol, care a efectuat o scumpire a dieselului standard de doar 3 lei/l, de la 8,21-8,26 lei/l la 8,24-8,30 lei/l.

VIDEO Germania a inaugurat prima flotă de trenuri cu hidrogen din lume CITEȘTE ȘI VIDEO Germania a inaugurat prima flotă de trenuri cu hidrogen din lume

În ceea ce privește benzina, cu excepția OMV Petrom, ceilalți distribuitori au efectuat joi o ieftinire de un ban pe litru. Benzina poate fi cumpărată cu 7,39-7,44 la Lukoil, 7,49-7,56 lei/l la MOL și cu 7,48-7,53 lei/l la Rompetrol.

România este importator net de țiței și motorină.Mai mult, companiile autohtone și-au majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în pofida sancțiunilor impuse de UE, care însă intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an.

Companiile românești mai pot importa țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar produse petroliere rusești, până pe 5 februarie 2023. Două treimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, până în acest an, în principal prin cele două terminale din portul rusesc Novorosisk. Prin terminalul onshore este exportat petrol rusesc, care ajungea inclusiv la Petrotel, Petromidia și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în prezent Petromidia și Petrobrazi. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în 2021, 85% din țițeiul importat de România a avut ca sursă terminalul CPC, suspendat inițial pentru o lună de tribunalul rus, decizie anulată ulterior de o instanță superioară.

În luna august însă, Consorțiul Caspian Pipeline (CPC) a suspendat încărcările de petrol din două din cele trei puncte de acostare la terminalul său de la Marea Neagră pentru inspecții, diminuând cu 70% cantitatea de țiței exportat.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol