Compania de outsourcing Optima, avans de 35% al afacerilor

Compania de outsourcing Optima, avans de 35% al afacerilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2019

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, a realizat afaceri de peste 22 milioane de lei în 2018, cu 35 de procente mai mult decât în anul precedent.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Anul trecut am înregistrat o premieră, în sensul că am trecut pragul de 20 de milioane de lei cifra de afaceri, care a fost și unul din obiectivele noastre pentru anul 2018. Practic, am început să culegem roadele strategiei noastre de extindere în țară. Creșterea a avut la bază extinderea operațiunilor pentru clienții existenți, adăugând în același timp și proiecte noi, în special pentru industria financiară. Vom continua să ne dezvoltăm și în 2019 și lucrăm deja la extinderea operațiunilor noastre, atât în Iași, cât și în Brașov. Ne mărim echipa, spațiul de birou, ne pregătim pentru un nou ciclu de creștere, chiar dacă anul acesta se anunță mai dificil din punct de vedere macroeconomic”, a declarat Daniel Mereuță, director general Optima.

Volkswagen plătește angajaților bonusuri de 4.750 de euro CITEȘTE ȘI Volkswagen plătește angajaților bonusuri de 4.750 de euro

Anul trecut, compania a urmărit eficientizarea, abordând și proiecte noi, din afara zonei operaționale, dar care vizează zona resurselor umane. “Spre exemplu, anul trecut am lansat un program de traininguri gratuite pe care le oferim în afara companiei, oricui dorește să aprofundeze sau sa învețe ceva nou, în special în zona de sales și marketing aplicat. Credem că este de datoria noastră să începem să fim proactivi în pregătirea viitorilor colegi și să punem umărul la reducerea decalajului între ceea ce își doresc angajatorii și oferta de competențe existentă în piață. Este și un mod de a ne implica mai mult în comunitatea unde activăm, prin încercarea de a întoarce tinerilor din aceste comunități o parte din ce am învățat noi și am acumulat în toată activitatea noastră, de la înființare, până în prezent”, precizează Daniel Mereuță.

“El spune că a bugetat o sumă importantă pe care o va investi în cele mai bune idei de inovare care vor găsite în interiorul companiei. “Avem deja 400 de colegi în echipele din București, Iași și Brașov care pot genera un input consistent din punct de vedere al inovației. Prin urmare, pentru 2019 cuvântul de ordine rămâne creșterea și dezvoltarea, dar cu mai multă îndrăzneală în ceea ce privește inovația”, spune Mereuță.

Compania Optima a fost înființată în 2010 și are sediul în București, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). 

În prezent, în Optima activează 300  de angajați în centrele din București și Iași. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanțe, cu o valoare anuală a finanțărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acționariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiții britanic North Bridge Capital Partners

viewscnt
Afla mai multe despre
optima
outsourcing
daniel mereuta