O nouă companie aeriană își încearcă norocul în România, dar numai pentru curse charter, cu doar două avioane, având în spate și un fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și un fost șef de cabină Tarom

O nouă companie aeriană își încearcă norocul în România, dar numai pentru curse charter, cu doar două avioane, având în spate și un fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și un fost șef de cabină Tarom
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2020

O nouă companie aeriană va opera, din luna mai, pe piața din România, către destinații turistice ca Tenerife, Antalya, Corfu, Bodrum, Hurghada, Dubai, dar numai pentru curse charter.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cursele companiei, denumită Animawings, vor fi operate de compania aeriană greacă Orange2fly.

În spate sunt însă, printre alții, un fost director de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și un fost șef de cabină la Tarom.

EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați

Pentru aceste curse, charter, sunt disponibile la acest moment doar două avioane, Airbus A320.

Piața locală este dominată deja de Wizz Air, Blue Air, Ryanair și Tarom, la care se adaugă alte mari companii aeriene care asigură curse între mai multe orașe din România și destinații externe.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
animawings
charter
avion