Companiile încep să închirieze spații industriale în orașe mai mici, unde găsesc mai ușor forță de muncă

Companiile încep să închirieze spații industriale în orașe mai mici, unde găsesc mai ușor forță de muncă
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 4 nov 2015

Suprafața spațiilor industriale și de logistică închiriate în primele nouă luni a depășit 230.000 de metri pătrați, București și Timișoara fiind destinațiile preferate ale companiilor, cu aproape jumătate din volumul tranzacționat, potrivit JLL, care arată că firmele au început să se îndrepte și spre orașe precum Râmnicu-Vâlcea sau Târgu-Mureș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În acest an se remarcă o creștere a numărului orașelor unde companiile au închiriat spații industriale și de logistică, arată firma de consultanță imobiliară.

Astfel, dacă anul trecut aceștia s-au îndreptat în ordine spre București, Timișoara, Deva, Arad, în acest an, pe harta companiilor au intrat și Brașov (16.000 metri pătrați), Cluj-Napoca (26.600 metri pătrați),  Pitești (14.000 mp), Ploiești (28.900 mp), Râmnicu Vâlcea ( 12.800 mp), Târgu Mureș (3.500 mp) și Sibiu (11.500 mp).

”Este un lucru îmbucurător că față de destinațiile tradiționale, precum București, Arad, Timișoara sau Ploiești, companiile merg și în orașe din etalonul doi ca mărime – Râmnicu Vâlcea sau Târgu Mureș. De asemenea, este un semnal extrem de bun pentru că firmele care au ales aceste orașe vor face producție în aceste spații, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă”, a declarat Cristina Pop, șeful departamentului industrial JLL România.

Ea arată că acest trend va continua, iar piața de logistică și industrială nu va mai fi concentrată doar la nivelul câtorva orașe mari unde forța de muncă a devenit limitată, ci se va extinde și în alte zone, unde pot găsi mai ușor angajați.

Cei mai activi chiriași sunt din domeniile retail, componente auto și logistică.

O particularitate a acestui an este reprezentată de creșterea ponderii spațiilor închiriate de companiile de retail & e-commerce - 80.000 de metri pătrați (aproape o treime din totalul suprafeței închiriate în perioada ianuarie-septembrie 2015). Dinamica de pe piața de retail și de comerț electronic se datorează și pregătirilor companiilor pentru Black Friday, menționează JLL.

Pe următoarele două poziții se află firmele producatoare de componente auto – 63.000 metri pătrați și cele de logistică – 44.200 metri pătrați.

JLL a fost implicată în peste o treime din tranzacțiile încheiate în acest an, respectiv 72.800 metri pătrați, încheind două dintre cele mai mari contracte semnate în primele trei luni.

Pentru întreg anul, JLL estimează un nivel de circa 300.000 de spații tranzacționate, comparabil cu cel înregistrat anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
spații industriale