Dafora, în insolvență din 2015, controlată de un fost director Romgaz, anunță un profit record pentru ultimii șase ani

Dafora, în insolvență din 2015, controlată de un fost director Romgaz, anunță un profit record pentru ultimii șase ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 nov 2017

Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, în insolvență din 2015, a anunțat că, pentru prima dată în ultimii șase ani, a înregistrat la 30 septembrie un profit în sumă de 251,95 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Rezultatul pozitiv se datorează atât operării în evidențele contabile a Planului de reorganizare a activității, cât și efortului conjugat depus de companie în vederea redimensionării costurilor operaționale, cooptării de personal de înaltă specializare si maximizării veniturilor aferente contractelor în curs de execuție”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).

”Începând cu luna aprilie 2017, societatea a demarat implementarea Planului de reorganizare, sens în care ne-am îndeplinit obligațiile de plată stabilite în Programul de plăți, efectuând plăți atât din activitatea operațională, cât și din valorificarea activelor, depășind chiar previziunile de distribuiri și realizând plăți anticipate către creditori din valorificarea activelor excedentare”, menționează raportul, citat de news.ro.

Profit net de 2 ori și jumătate mai mare pentru Oltchim CITEȘTE ȘI Profit net de 2 ori și jumătate mai mare pentru Oltchim

Reprezentanții Dafora spun că experiența îndelungată a companiei și încrederea în perspectivele acesteia îi permit să își mențină sau chiar să majoreze cota de piață a companiei, în pofida concurenței acerbe și a nivelului relativ scăzut al cererii de servicii de foraj.

”În acest moment continuăm implementarea Planului de reorganizare și ne concentrăm pe accesarea de noi lucrări atât în țară cât și în străinătate și depunem toate eforturile pentru a redeveni o companie performanta si competitivă”, se mai precizează în raport.

Dafora a reintrat în septembrie la tranzacționare la BVB, după ce planul de reorganizare a societății a fost aprobat definitiv de către Tribunalul Sibiu.

Cel mai mare acționar al său este Gheorghe Călburean, cu 49,96% din acțiuni, fost director al producătorului de gaze Romgaz.

Dafora are o capitalizare de 16,63 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
dafora
profit