După 70 de ani, producătorul japonez Hitachi își schimbă de astăzi numele

După 70 de ani, producătorul japonez Hitachi își schimbă de astăzi numele
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 oct 2018

După 70 de ani, numele brandului Hitachi va fi înlocuit de astăzi de HiKOKI. Koki este cuvântul japonez pentru mașinile industriale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua companie speră să-și mărească veniturile până la 2,7 miliarde dolari până în 2020.

Compania imobiliară WdP, a uneia dintre cele mai bogate familii belgiene, dezvoltă noi construcții în România CITEȘTE ȘI Compania imobiliară WdP, a uneia dintre cele mai bogate familii belgiene, dezvoltă noi construcții în România

În Romania, marca Hitachi este prezentă din anul 2007 prin intermediul companiei Hitachi Power Tools Romania SRL. Compania importă aproximativ 85% din gama de produse Hitachi, concentrându-se în principal către sectorul profesional. Aceasta a înregistrat o cifră de afaceri în 2017 de aproximativ 4,5 milioane euro, în creștere cu 10% față de anul precedent.

Hitachi Koki, înființat în 1948, cu sediul în Tokyo, Japonia, este un producător al echipamentelor electrice pentru utilizatorii profesioniști. Compania a generat venituri de aproximativ 1,8 miliarde dolari în ultimul an fiscal, cu aproximativ 6.500 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
hitachi
hikoki