AIE: Cererea globală de energie va avea, anul acesta, un declin fără precedent. "Este un șoc istoric. Declinul cererii este uluitor, în special la cărbune, petrol și gaze."

AIE: Cererea globală de energie va avea, anul acesta, un declin fără precedent. "Este un șoc istoric. Declinul cererii este uluitor, în special la cărbune, petrol și gaze."
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 apr 2020

Cererea globală de energie va scădea cu 6% în acest an, cel mai mare declin procentual al ultimilor 70 de ani, în urma restricțiilor adoptate ca răspuns la criza coronavirus, estimează Agenția Internațională pentru Energie (AIE).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În termeni absoluți, scăderea consumului de energie ar urma să fie cea mai mare din istorie.

"În termeni absoluți, declinul este fără precedent - echivalentul pierderii integrale a cererii în India, al treilea mare consumator de energie la nivel global", se menționează în raportul citat.

ULTIMA ORĂ OMV Petrom raportează profit în scădere cu 43% în T1 2020. Prăbușire de peste 80% în upstream CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ OMV Petrom raportează profit în scădere cu 43% în T1 2020. Prăbușire de peste 80% în upstream

În primul trimestru, cererea de energie la nivel global a coborât cu 3,8%.

"Este un șoc istoric. Pe fondul crizei economice și în domeniul sănătății, declinul cererii este uluitor, în special la cărbune, petrol și gaze", a declarat Dr. Fatih Birol , director executiv AIE.

Cererea de petrol este estimată să scadă cu 9%, ceea ce ar reprezenta un declin al consumului de țiței până la nivelul înregistrat în 2012. Cererea de cărbune ar urma să scadă cu 8%, iar cea de electricitate, cu 5%.

"Ca o consecință a restricțiilor impuse, mobilitatea, reprezentând 57% din cererea globală de petrol, a avut o scădere fără precedent. Transportul rutier în zone cu măsuri de carantină a scăzut cu 50%-75%, activitatea rutieră la nivel global fiind, în medie, la finele lunii martie 2020, cu 50% sub nvelul din 2019. Transportul aerian a fost aproape în întregime suspendat în unele regiuni, cu scăderi de peste 90% a activității aviatice în unele țări europene. Ca rezultat al scăderii mobilității, cererea globală de petrol a avut, numai în luna martie, o scădere record10,8 milioane de barili/zi în ritm anual", se arată în raportul AIE.

Cererea de petrol globală este estimată să fie, în 2020, cu 9,3 milioane de barili/zi sub cea din 2019. 

"Cererea de petrol în aprilie este estimată să fie cu 29 milioane barili/zi sub cea din anul precedent, coborând la un nivel nevăzut din 1995. În trimestrul al doilea, cererea este prognozată să fie cu 23,1 milioane de barili/zi sub cea din 2019. Revenirea din a doua jumătatea a anului este așteptată gradual. Cererea nu este estimată să atingă nivelul dinaintea crizei până la finele anului, în decembrie 2020 cererea fiind prognozată cu 2,7 milioane de barili/zi sub cea din decembrie 2019", potrivit raportului.

În ceea ce privește cererea de gaze naturale, piața se confrunta deja cu supraoferta chiar înainte de criza coronavirus.

"Consumul de gaze naturale era în scădere la începutul anului pe piețele majore, chiar înainte de declanșarea pandemiei, pe fondul temperaturilor neobișnuit de ridicate în efisfera nordică. În Europa, vremea caldă a tras în jos cerea de gaz natural cu circa 2,6% în primul trimestru, comparativ cu perioada echivalentă din 2019", conform AIE.

În contextul în care criza coronavirus a generat presiuni suplimentare pe piața gazelor naturale, cererea ar urma să scadă cu 5% în acest an, consumul de gaze fiind mai puțin expus decât cel de petrol la efectele pandemiei. Scăderea din acest an ar fi primul declin al cererii de gaze naturale din 2009 încoace.

Singurul sector energetic unde sunt așteptate creșteri în acest an este cel al energiei regenerabile.

viewscnt
Afla mai multe despre
aie
cerere energie
cerere petrol
consum gaze
coronavirus
efecte covid 19