Ana Birchall, fost ministru PSD al Justiției, a fost recrutată de Nuclearelectrica

Ana Birchall, fost ministru PSD al Justiției, a fost recrutată de Nuclearelectrica
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 ian 2022
Ana Birchall, fost ministru PSD al Justiției, a fost recrutată de Nuclearelectrica în calitate de Reprezentant Special pentru Proiecte Strategice și Relații Internaționale.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
 
"Rolul va fi de a contribui la eforturile Nuclearelectrica de a promova proiectele strategice pe care compania le are in desfășurare în special în cadrul parteneriatului nord-american în domeniul energiei și securității energetice, precum și în cadrul altor parteneriate strategice", este explicația companiei.
Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

Este amintit că Birchall, cu masterat și doctorat în drept al  Yale Law School, SUA, a lucrat pe Wall Street, ca avocat, iar din 2003 s-a alăturat echipei Ministerului Afacerilor Externe promovând interesele României de integrare in NATO și aderare la UE.

În timpul guvernării Ponta, din aprilie 2014, Ana Birchall a fost înalt reprezentant al prim-ministrului pentru afaceri europene și parteneriatul cu SUA.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, și-a bugetat pentru 2022 un profit net de 2,1 miliarde lei, dublu celui pe care preliminează că l-a realizat în 2021, de un miliard lei, în principal ca urmare a majorării veniturilor din producția de energie electrică vândută cu 62%, de la 3,1 miliarde lei în 2021, la 5 miliarde lei 2022. Profitul preliminat pe 2021 este la rândul său în creștere cu aproape 50% față de cel din 2020. În ceea ce privește valoarea impozitului de 80% asupra veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie, Nuclearelectrica anticipează că aceasta se va ridica la 161,5 milioane lei pe întregul an.

În 2020, Nuclearelectrica a realizat un profit de 684,7 milioane lei, cu aproximativ 27% peste cel din 2019, de unde rezultă că an de an compania și-a dublat rata de creștere a profitului: de la 27% în 2020 la 50% în 2021 și la 100% în 2022.

Profitul de un miliard pe 2021 este calculat în baza balanței de verificare emisă la data de 07 ianuarie 2022, rezultatele financiare anuale preliminare neauditate pentru anul 2021 urmând a fi publicate de Nucearelectrica în data de 24 februarie 2022.

Nuclearelectrica estimează că va vinde în acest an 10,6 TWh, la un preț mediu ponderat de vânzare de 473,68 lei/MWh.

„Previziunea veniturilor s-a bazat pe un program de vânzare de 10.597 mii MWh și pe contractele deja încheiate pana la data întocmirii BVC pentru livrările de energie electrica ce vor avea loc în 2022, precum și pe ipoteze de preț legate de prețul mediu pe diverse platforme OPCOM, pentru cantitatea rămasă de contractat”, precizează Nuclearelectrica.

FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

Bugetul pentru 2022 prevede și o majorare cu 29% sau 2,5 miliarde lei a cheltuielilor de exploatare.

„O centrală nucleară poate funcționa în condiții de securitate nucleară deplină și de excelență operaționala, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare pentru activitățile de mentenanță, operare și investiții; astfel, la nivelul cheltuielilor operaționale de operare și mentenanță, filosofia de construcție a bugetului are o abordare de tip „de jos în sus”, în sensul în care activitățile programate la nivel de detaliu sunt cele care generează nevoile anuale și multi-anuale”, susține compania.

Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate se vor dubla la rândul lor față de cele de anul trecut, la o valoare de 357 milioane lei, acestea cuprinzând cheltuielile cu taxa de autorizare, taxa de mediu și alte taxe și impozite.

Nuclearelectrica estimează că va plăti o sumă de 161,5 milioane lei către stat numai în urma aplicării noului impozit introdus, de 80% asupra veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh (windfall tax).

Pe lângă acestea, Nuclearelectrica anticipează că va mai achita către statul român un impozit pe profit de 417 milioane lei, mai mult decât dublul plătit pentru anul trecut, de 201,1 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
nucleaelectrica
profit
buget
2022