ANALIZĂ Dacă nu ești destul de sărac, mai bine nu spui că ești. Subvențiile la gaze și electricitate pot fi mai mari pentru românul "mediu" decât pentru cel "vulnerabil"

ANALIZĂ Dacă nu ești destul de sărac, mai bine nu spui că ești. Subvențiile la gaze și electricitate pot fi mai mari pentru românul "mediu" decât pentru cel "vulnerabil"
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 sep 2021

Sub presiunea politică de "a face ceva" în fața scumpirilor galopante la energie electrică și gaze naturale de pe facturile populației (sau a arăta că face), Guvernul a schițat în grabă o schemă de subvenționare a facturilor românilor presupuși a avea consumuri și venituri "medii" care, cel puțin în formulările făcute publice până în prezent de oficialități, poate fi în bună măsură mai avantajoasă, în unele situații, decât cea destinată consumatorilor casnici cu venituri mici, definiți ca vulnerabili în legea dedicată lor, promulgată recent de președintele Klaus  Iohannis.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai precis și pe șleau, în destule cazuri este mai avantajos și mai comod să te pretinzi mai puțin sărac decât ești, pentru că astfel capeți dreptul la subvenții mai mari, la consumuri egale.

DOCUMENT Măsuri în urma creșterii infectărilor cu Covid-19: Certificat verde la restaurant, cinematograf, stadion, nunți. Între anumite ore, doar persoanele vaccinate intră în cluburi, discoteci și săli de jocuri CITEȘTE ȘI DOCUMENT Măsuri în urma creșterii infectărilor cu Covid-19: Certificat verde la restaurant, cinematograf, stadion, nunți. Între anumite ore, doar persoanele vaccinate intră în cluburi, discoteci și săli de jocuri

Să presupunem că ești un tânăr aflat la primul job, cu un salariu net de 2.000 de lei pe lună, sau un pensionar cu pensie în același cuantum, și locuiești singur în București într-o garsonieră în care te încălzești cu centrală pe gaze, consumând pe timp de iarnă 100 de metri cubi (1.055 KWh) de gaze și 100 KWh de curent electric pe lună.

După ce ai "săpat" îndelung pe comparatoarele de prețuri ale ANRE, ai găsit o ofertă de gaze cu preț final de furnizare fix de 0,4 lei/KWh, la care datorezi pe factură 422 lei pe lună, și una de energie electrică de 0,85 lei/KWh, cu factură lunară de 85 de lei. Astfel, fără nici o subvenție, ai avea de plătit în total, pe curent și gaze, 507 lei pe lună.

Nordis Group a vândut peste 550 de proprietăți în acest an, în valoare de 53 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Nordis Group a vândut peste 550 de proprietăți în acest an, în valoare de 53 de milioane de euro

Salariul sau pensia de 2.000 de lei pe lună te încadrează în limita de sus a definiției financiare a consumatorului vulnerabil, care fixează un prag maxim de venit lunar net de 2.053 lei pentru o persoană singură. Cu acest statut, ai dreptul, potrivit legii, la un ajutor de încălzire pentru gaze de 25 de lei pe lună, adică 10% din valoarea de referință de 250 lei lunar pentru acest tip de combustibil, plus la așa-numitul supliment pentru energie, de 40 lei pe lună (30 lei pentru energie, 10 lei pentru gaze) – în total 65 de lei pe lună subvenție.

Rezumând: 507 – 65 = 442 lei de plătit lunar, după compensarea acordată de stat.

O nouă capitalizare la Euroins România, după ce BERD a devenit acționarul companiei CITEȘTE ȘI O nouă capitalizare la Euroins România, după ce BERD a devenit acționarul companiei

Asta însă doar dacă faci toate eforturile birocratice de a îți lua "patalama" de consumator vulnerabil de la Primărie, prezentând autorităților documente din care să reiasă cât câștigi, unde locuiești și cât consumi.

Însă ce sens are să faci asta în condițiile în care, dacă mergi pe burtă și nu te declari consumator vulnerabil (economisind timp și nervi), Guvernul îți subvenționează 25% din factura la gaze pe timp de iarnă și 18 bani/KWh din cea de curent, no questions asked? Astfel, factura lunară totală de gaze și electricitate ți s-ar reduce de la 507 la 298,5 lei pe lună, nu la 442 lei, adică ai economisi 123,5 lei pe lună, nu 65, la cât ai avea dreptul ca "vulnerabil" de "categorie superioară", deci aproape dublu. În această situație se află persoanele singure cu venituri nete între 1.280,1 lei și 2.053 pe lună, precum și familiile cu venit net pe membru de familie între 1.280,1 și 1.386  lei pe lună.

Generalul acuzat că a sustras aproape 180.000 de euro din fondurile Direcției de Informații a Apărării, condamnat cu suspendare CITEȘTE ȘI Generalul acuzat că a sustras aproape 180.000 de euro din fondurile Direcției de Informații a Apărării, condamnat cu suspendare

Dat fiind că ajutorul de încălzire pe gaze pentru consumatorii vulnerabili crește, ca pondere procentuală din valoarea de referință, invers proporțional cu veniturile beneficiarilor, din calculele Profit.ro rezultă că, în scenariul prezentat, merită să te declari consumator vulnerabil doar dacă ai un venit lunar mediu de 1.040 lei pe lună sau mai mic.

Astfel, pentru cei cu venituri între 920,1 și 1.040 lei pe lună, subvenția constând în ajutorul pentru încălzire pe gaze (40% din referința de 250 lei pe lună, adică 100 de lei) plus suplimentul pentru energie (în sumă fixă de 40 de lei) ajunge la suma totală de 140 de lei lunar, mai mare decât cea de 123,5 lei aferentă subvenției cumulate gaze-energie pentru "nevulnerabili", la consumuri egale, de 100 mc de gaze și 100 KWh de electricitate pe lună. Pentru persoanele cu venituri și mai mici, subvenția pentru vulnerabili este și mai avantajoasă, dat fiind că ajutorul pentru încălzirea pe gaze crește progresiv până la 100% din valoarea de referință.

În schimb, la consumuri mai mari, subvențiile pentru "clasa de mijloc" devin de la un punct încolo mai avantajoase decât cele pentru consumatorii vulnerabili, pentru că reprezintă procent (25%) din valoarea facturii (la gaze) sau sumă fixă pe KWh (18 bani, la energie electrică), în vreme ce compensațiile pentru vulnerabili, în acest scenariu, sunt plafonate la maximum 250 lei pe lună la ajutorul de încălzire pe gaze și 40 de lei pe lună la suplimentul pentru energie (cel mult 290 lei lunar în total).

România, cea mai mare creștere a înmatriculărilor din UE, datorită Rabla. Piața auto europeană a scăzut masiv în ultimele luni CITEȘTE ȘI România, cea mai mare creștere a înmatriculărilor din UE, datorită Rabla. Piața auto europeană a scăzut masiv în ultimele luni

Legea privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie a fost finalizată ca proiect și pusă în dezbatere publică de către Guvern în martie, într-un moment în care autoritățile nu anticipau amplitudinea scumpirilor la energie și gaze care au urmat și care a făcut necesară gândirea de subvenții pe facturi și pentru alte categorii de consumatori. Legea a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis.

În schimb, proiectul de ordonanță de urgență privind subvențiile la energie și gaze pentru "nevulnerabili" de-abia a fost discutat miercuri în primă lectură de către Executiv, fiind promisă adoptarea sa cel târziu luna viitoare, pentru a putea fi aplicată din noiembrie.

DATE SCENARIU

Consum energie: 100 KWh pe lună

Consum gaze: 100 mc pe lună

Factură energie fără subvenții: 85 lei pe lună

Factură gaze fără subvenții: 422 lei pe lună

SUBVENȚII CONSUMATORI "MEDII"

SUBVENȚII CONSUMATORI VULNERABILI

 

 

Se acordă indiferent de venituri

 

Reducere factură energie: 18 lei pe lună

 

Reducere factură gaze: 105,5 lei pe lună

 

Total subvenții: 123,5 lei pe lună

 

Se acordă la venituri nete lunare de 1.280,1 – 1.386 lei/membru de familie sau de 1.280,1 – 2.053 lei de persoană singură

 

Supliment pentru energie: 40 lei pe lună

 

Ajutor pentru încălzire pe gaze: 25 lei pe lună

 

Total subvenții: 65 lei pe lună

Se acordă la venituri nete lunare de 1.160,1 - 1.280 lei/membru de familie sau persoană singură

 

Supliment pentru energie: 40 lei pe lună

 

Ajutor pentru încălzire pe gaze: 50 lei pe lună

 

Total subvenții: 90 lei pe lună

Se acordă la venituri nete lunare de 1.040,1 lei - 1.160 lei/membru de familie sau persoană singură

 

Supliment pentru energie: 40 lei pe lună

 

Ajutor pentru încălzire pe gaze: 75 lei pe lună

 

Total subvenții: 115 lei pe lună

Se acordă la venituri nete lunare de 920,1 – 1.040 lei/membru de familie sau persoană singură

 

Supliment pentru energie: 40 lei pe lună

 

Ajutor pentru încălzire pe gaze:100 lei pe lună

 

Total subvenții: 140 lei pe lună

 

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire energie
scumpire gaze
subventii facturi energie
subventii facturi gaze
subventii consumatori vulnerabili energie gaze