ANRE: 5 furnizori de electricitate nu și-au respectat obligațiile contractuale pe piața OPCOM

 ANRE: 5 furnizori de electricitate nu și-au respectat obligațiile contractuale pe piața OPCOM
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 10 mar 2017

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a identificat 5 furnizori care nu și-au respectat obligațiile din contractele încheiate pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) privind vȋnzarea cantităților de energie electrică tranzacționate ȋn sesiunea de licitație aferentă trim. I 2017.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit ANRE, în perioada 24-28 ianuarie, singura companie care nu și-a respectat obligațiile de vânzare a cantităților de energie contractate a fost THREE WINGS SRL.

Începând cu data de 24 ianuarie, alți patru furnizori, ARELCO POWER SRL, ENERGY DISTRIBUTION SERVICES SRL, KDF ENERGY SRL și ALPIQ ROMINDUSTRIES SRL s-au făcut responsabile de ȋncălcarea cadrului de reglementare aferent PCSU.

Regulamentul aferent PCSU și implicit Contractul-cadru de vânzare/cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe piața centralizată pentru serviciul universal prevede că, în urma unei tranzacții “cantitățile contractate sunt ferme pentru ambele părți, vânzătorul asumându-și obligația de a vinde cumpărătorului cantitățile contractate, în zilele/intervalele orare caracteristice acestora din perioada de livrare, iar cumpărătorul asumându-și obligația de a le cumpăra la prețurile din contract”.

În plus, cantitatea de energie electrică tranzacționată de părți reprezintă schimbul bloc sau face parte din schimbul bloc notificat de fiecare dintre părți, conform prevederilor Regulamentului de programare a unităților de producție și a consumatorilor dispecerizabili. În vederea producerii efectelor prezentului contract, fiecare parte se înregistrează în prealabil la Transelectrica (în calitate de operator de transport și de sistem -OTS) ca parte responsabilă cu echilibrarea (PRE) sau transferă responsabilitatea echilibrării unei alte PRE și trebuie să notifice la Transelectica, direct sau indirect, schimburile bloc corespunzătoare cantităților de energie electrică tranzacționate de părți conform prezentului contract. Părțile își comunică una alteia datele referitoare la PRE care își asumă responsabilitatea echilibrării pentru fiecare dintre părți.

La începutul acestui an, prețul energiei pe piața pentru ziua următoare (PZU) s-a majorat de 4 ori, ceea ce a făcut ca mai mulți clienți să-și denunțe unilateral contractele pe PCUS pentru a vinde mai scump energia pe PZU. Creșterea prețului pe PZU a condus la intrarea unor alți furnizori în insolvență. Acest lucru a cauzat o disfuncție și pe piața de echilibrare, mai mulți furnizori de ultimă instanță raportând expuneri pe piața de echilibrare ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către alți furnizori sau de pe urma intrării acestora în faliment.

Furnizorul de energie Arelco Power a intrat în insolvență pe 21 februarie, la propria cerere acceptată de tribunal. În săptămâna anterioară intrării în insolvență, ANRE a retras licența firmei, argumentând că aceasta și-a încălcat clauzele contractuale încheiate cu clienții, ajungând în incapacitate de livrare a energiei electrice către aceștia. La începutul acestei luni, unul dintre cei mai mari furnizori și traderi de energie electrică din România, Transenergo Com, a intrat la rândul său în insolvență.

Pe 27 ianuarie, Arelco Power și Arelco Energy au notificat ANRE că se află în “incapacitate obiectivă de livrare a energiei electrice către consumatorii finali, date fiind condițiile și evoluțiile pe piața energiei electrice și a solicitat ca ANRE să asigure preluarea de către furnizorii de ultimă instanță (FUI) a locurilor de consum ale clienților săi finali”, prin aplicarea prevederilor din Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanță a locurilor de consum ale clienților finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.

Numai că, potrivit respectivului regulament, preluarea de către FUI a locurilor de consum ale clienților finali rămași fără furnizor, este posibilă doar în cazul suspendării, expirării sau retragerii licenței acelor furnizori.

Totodată, ANRE a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale/contractuale pentru încetarea contractelor de furnizare încheiate de aceste societăți cu clienții finali, pentru a fi posibilă preluarea clienților finali respectivi de către FUI, cele două societăți încălcând unilateral unele clauze din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de societățile respective cu clienții lor finali. Acesta este motivul pentru care, pentru ca respectivii clienți finali să nu rămână fără furnizor și să poată fi preluați de FUI, ANRE a decis retragerea licențelor ARELCO ENERGY SRL și ARELCO POWER SRL.

“Prin această măsură, ANRE își afirmă hotărârea de a întări monitorizarea participanților la piața de energie, având toleranță zero în cazul unor comportamente care ar putea duce la creșterea costurilor suportate de consumatori sau chiar la periclitarea alimentării cu energie electrică a acestora”, se preciza într-un comunicat ANRE.

Cel puțin doi mari furnizori de pe piața energiei electrice, furnizori de ultimă instanță, Enel Energie S.A. și Electrica Furnizare S.A., au fost obligați în prima jumătate a lunii ianuarie de ANRE să preia activitatea de furnizare a energiei electrice către clienții aflați până atunci în portofoliul a altor doi furnizori care au declarat că nu-și pot respecta contractele, Eco2Energy Choice, respectiv Transenergo Com S.A..

viewscnt
Afla mai multe despre
piata
opcom
pcus
pzu
de echilibrare
furnizori