ANRE a lansat o aplicație pe Apple Store și Google Play care ar putea deveni în curând inutilă: compară ofertele de gaze și electricitate cu numai o lună înainte de reintroducerea controlului prețurilor

ANRE a lansat o aplicație pe Apple Store și Google Play care ar putea deveni în curând inutilă: compară ofertele de gaze și electricitate cu numai o lună înainte de reintroducerea controlului prețurilor
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 29 ian 2019

În condițiile în care de la 1 aprilie intră în vigoare plafonarea prețului la gaze, iar de la 1 martie reintroducerea prețului reglementat la electricitate pentru consumatorii casnici, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansa luni aplicația sa mobilă care “permite accesul la comparatoarele de oferte tip de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Aplicația, care mai “conține și alte informații din domeniul energiei” este gratuită și disponibilă pentru orice utilizator care are acces la magazinele Google Play si Apple Store.

Aplicația are o variantă în limba română și o alta în limba engleză.

De la 1 martie, potrivit prevederilor OUG 114, publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, va fi reintrodus controlul prețului la energia electrică, iar de la 1 aprilie, același act normativ precizează că “prețul de achiziție plătit de furnizori pentru gazele din producția internă curentă necesare pentru acoperirea consumului clienților finali nu poate depăși valoarea de 68 lei/MWh, indiferent de vânzător”.

În funcție de metodologia stabilită de ANRE, furnizorii se tem că reintroducerea controlului prețului la electricitate ar putea pune în pericol piața concurențială, pe care s-au mutat deja 1,5 milioane de consumatori casnici. Dacă în urma aplicării metodologiei ANRE, prețul reglementat va fi mai mic decât actualele oferte făcute consumatorilor de pe piața concurențială, aceștia ar putea alege să revină pe piața reglementată.

Plafonarea prețului de achiziție a gazelor la 68 de lei/MWh reduce semnificativ posibilitatea ca furnizorii de gaze să concureze între ei. Ei pot reduce doar costuri administrative, însă grosul costului de furnizare este cel cu achiziția.

Astfel aplicația ANRE lansată luni ar rămâne fără obiectul muncii în mai puțin de o lună.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
aplicație
apple store
google play