ANRE plusează în "meciul" cu distribuitorii de energie: vrea să le reducă cu peste o treime întreg profitul garantat, nu doar pentru anumite investiții. Precedenta măsură similară, menită să scadă facturile la curent, a dus la litigii în instanță

ANRE plusează în "meciul" cu distribuitorii de energie: vrea să le reducă cu peste o treime întreg profitul garantat, nu doar pentru anumite investiții. Precedenta măsură similară, menită să scadă facturile la curent, a dus la litigii în instanță
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 apr 2018

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vrea să reducă cu peste o treime, respectiv cu 34%, rata reglementată a rentabilității (RRR) companiilor de distribuție a energiei electrice, care reprezintă, practic, o marjă de profit garantată pentru activitatea de distribuție a operatorilor de profil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, ANRE propune ca, începând cu 2019, rata reglementată a rentabilității să fie de 5,07%, cu 34% mai mică față de cea în vigoare, de 7,7%, valabilă din 1 ianuarie 2015.

Indicele RRR este esențial pentru stabilirea tarifelor reglementate de distribuție a energiei electrice aprobate de ANRE pentru fiecare monopol regional de distribuție. Aceste tarife au o pondere mare în prețul final al curentului electric plătit de clienți, pondere care merge de la un sfert la o treime, în funcție de furnizor. Astfel, în principiu, dacă celelalte elemente care concură la stabilirea prețului final al energiei rămân neschimbate, sunt șanse ca, dacă propunerea ANRE este adoptată, facturile de electricitate ale consumatorilor români să scadă.

Sursă: document fundamentare ANRE

Sursă: document fundamentare ANRE

Aproape 2 treimi din profitul net al Turbomecanica merge către acționari sub formă de dividende. Randament net de peste 8% CITEȘTE ȘI Aproape 2 treimi din profitul net al Turbomecanica merge către acționari sub formă de dividende. Randament net de peste 8%

"La stabilirea valorii ratei reglementate a rentabilității propuse și pentru respectarea prevederilor din legislația primară, ANRE a avut în vedere atingerea unui optim între menținerea interesului realizării investițiilor necesare asigurării calității serviciului de distribuție a energiei electrice, inclusiv prin scăderea numărului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, și asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor de distribuție concesionari", își justifică ANRE inițiativa.

ANRE a venit cu propunerea de reducere globală a RRR după ce, recent, după cum a relatat Profit.ro, avansase o idee mai puțin radicală, aceea de reducere a ratei reglementate a rentabilității doar pentru anumite tipuri de costuri și investiții ale operatorilor de distribuție.

Astfel, Autoritatea spusese că vrea să aplice RRR diferențiate pe tipuri de investiții ale distribuitorilor, unele urmând să fie remunerate cu rate reduse față de cea de bază.

Socep scoate cash din pușculiță și vine cu un dividend având un randament net de aproape 5% CITEȘTE ȘI Socep scoate cash din pușculiță și vine cu un dividend având un randament net de aproape 5%

"Se are în vedere aplicarea diferențiată a RRR pentru categoriile de investiții aprobate/realizate, în funcție de destinația activelor rezultate, în scopul de a stimula realizarea investițiilor necesare efectiv pentru menținerea în siguranță a rețelelor de distribuție (RED) a energiei electrice. De asemenea, se urmărește în continuare stimularea realizării de noi instalații electrice și modernizarea sau retehnologizarea celor existente", se arăta într-un document al ANRE prezentat de Profit.ro.

Potrivit sursei citate, pentru investițiile care constau în înlocuirea unor mijloace fixe sau a unor părți componente ale acestora, care sunt necesare la intervale regulate pentru a asigura continuarea exploatării mijloacelor fixe respective la parametri normali, precum și pentru investițiile care nu reprezintă mijloace fixe aparținând rețelelor, cum ar fi dotările, se are în vedere aplicarea unei RRR redusă cu 3 puncte procentuale față de RRR aprobată.

ANRE mai afirma că are în vedere eliminarea anumitor mijloace fixe din baza de calcul a tarifelor, eliminarea taxei de concesiune a serviciului de distribuție și a impozitului pe monopol din calculul tarifelor, reclasificarea costurilor cu investițiile determinate de cazuri de forță majoră, cum ar fi fenomenele meteo extreme, din necontrolabile în controlabile sau limitarea includerii în tarife a prestărilor de servicii efectuate de firme afiliate distribuitorilor. Majoritatea măsurilor propuse au fost respinse de distribuitori. 

FOTO Cea mai scumpă vacanță vândută de 1 Mai: Un cuplu de români a plătit 42.500 de euro pe un sejur într-un apartament de lux în Dubai, situat sub apă CITEȘTE ȘI FOTO Cea mai scumpă vacanță vândută de 1 Mai: Un cuplu de români a plătit 42.500 de euro pe un sejur într-un apartament de lux în Dubai, situat sub apă

În 2014, ANRE a emis un ordin prin care, de la 1 ianuarie 2015, RRR a fost redusă de la 8,52% la 7,7%, fapt care, ulterior, a dus la reducerea tarifelor reglementate practicate de distribuitori în raport cu clienții. În replică, operatorii de distribuție au atacat ordinul în instanță, în contencios administrativ. În cele din urmă, justiția a dat câștig de cauză Autorității.

Tarifele de distribuție sunt stabilite de ANRE în baza unor formule complexe, în care intră și rata reglementată procentuală a rentabilității, care reprezintă, practic, o marjă de profit garantată pentru activitatea de distribuție a operatorilor. Potrivit reglementărilor ANRE, la stabilirea tarifelor de distribuție sunt luate în considerare costurile justificate cu operarea și mentenanța, achiziția energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic aprobat de ANRE, amortizarea activelor existente și a noilor investiții eficiente, precum și rentabilitatea activelor.

Rata reglementată a rentabilității se stabilește inclusiv pe baza randamentelor medii ale titlurilor de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice, dar și a unor indicatori de risc și de rentabilitate ai pieței românești a acțiunilor listate la bursă. În calculul ratei de rentabilitate mai intră costurile capitalului și gradul de îndatorare al companiilor de distribuție, precum și rata impozitului pe profit.

viewscnt
Afla mai multe despre
factura energie
pret energie
scumpire energie
ieftinire energie
distributie energie
tarif distributie energie
anre