Artur Stratan (ROPEPCA): Negocierile cu statul pe redevențe, întârziate de demisia secretarului de stat Dan Manolescu de la Finanțe

Artur Stratan (ROPEPCA): Negocierile cu statul pe redevențe, întârziate de demisia secretarului de stat Dan Manolescu de la Finanțe
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 1 oct 2015

Demisia secretarului de stat Dan Manolescu de la Ministerul Finanțelor Publice a fost un factor de întârziere a negocierilor dintre reprezentanții industriei de petrol și gaze și cei ai statului pe marginea modificării sistemului de redevențe petroliere din România, a declarat președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), la o conferință de profil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Negocierile cu statul pe subiectul redevențelor vor continua, dar momentan nu se întrevede nici un orizont. Un factor de întârziere a fost demisia domnului secretar de stat Dan Manolescu de la Ministerul Finanțelor Publice, cu care începusem un dialog în urmă cu 6-7 luni și speram să finalizăm proiectul noului sistem de redevențe până la finalul acestui an", a declarat Stratan.

Secretarul de stat Dan Manolescu a demisionat de la Finanțe începând cu data de 1 septembrie, dorind să se întoarcă în mediul privat, unde a mai lucrat, în posta de consultant fiscal, la KPMG și Soter & Partners.

Potrivit informațiilor Profit.ro, Guvernul a amânat din nou modificarea actualului sistem de redevențe petroliere, din cauza schimbării drastice a situației pe piețele mondiale de țiței, unde prețurile s-au redus dramatic comparativ cu anul trecut. Pe lista priorităților guvernului pentru a doua sesiune legislativă din 2015 apare însă un nou proiect de Lege privind instituirea unui impozit pe profitul obținut doar din exploatarea gazelor naturale, nu și a petrolului, cu un termen de finalizare a procedurii legislative propus pentru noiembrie 2015.

În mai anul acesta, secretarul de stat Dan Manolescu declara că Guvernul va trimite Parlamentului, în septembrie, un proiect de lege privind redevențele în sectorul petrolului și gazelor, care va include și un impozit pe profitul din exploatare și deduceri pentru investiții.

Noul sistem va stabili redevențe diferențiate pentru activitățile extractive terestre și marine, care vor fi aplicate numai în cazul contractelor noi. Totodată, sistemul va include o taxă pe profit pentru activitățile de exploatare, pe lângă impozitul de 16%, și un sistem de deduceri, bazat pe investiții, spunea Manolescu.

"Intenționăm ca veniturile colectate prin noul sistem să fie cel puțin la nivelul celor actuale. Proiectul va fi trimis Parlamentului în septembrie, când parlamentarii se vor întoarce din vacanța de vară", declara Manolescu. El arăta că nu a fost stabilit încă nivelul taxei suplimentare pe profitul din activități de exploatare și nici nivelul deducerilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
redevente petroliere
titei si gaze
explorare si productie