Atenție consumatori: România a înregistrat duminică cel mai redus preț la electricitate din Europa. De astăzi sunt însă așteptate scumpiri masive

Atenție consumatori: România a înregistrat duminică cel mai redus preț la electricitate din Europa. De astăzi sunt însă așteptate scumpiri masive
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 26 feb 2018

Prețul mediu al energiei electrice de pe piața spot din România a fost duminică de 35 de euro/MWh, cel mai redus din Europa, în pofida răcirii vremii, în special ca urmare a producției ridicate de energie eoliană. Pe piețele de energie cu care România este interconectată, Ungaria, Slovacia și Cehia, prețul mediu al unui MWh a fost de aproximativ 50 de euro, cu 41% peste prețul din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Pe piața pentru ziua următoare (PZU), prețul din România a scăzut, începând cu ora 21, sub 1 euro/MWh, în intervalul orar 22-24, la 0,21 euro/MWh. În același interval orar, pe piețele din Ungaria, Slovacia și Cehia, un MWh era tranzacționat cu aproximativ 45 euro, un preț de peste 200 de ori mai mare decât cel de pe OPCOM.

La reducerea considerabilă a prețului din weekend au contribuit și consumul mai redus, dar mai ales producția ridicată de energie eoliană, care, în prima parte a zilei, a fost de peste 2.500 MW, iar în cea de-a doua s-a situat în intervalul 1.400-1.700 MW. Aproximativ o treime din consumul de energie a fost asigurat duminică de producția parcurilor eoliene.

Producția de energie hidro s-a majorat cu 2,4% în România, în pofida faptului că în Balcani a atins minimul ultimelor 10 săptămâni CITEȘTE ȘI Producția de energie hidro s-a majorat cu 2,4% în România, în pofida faptului că în Balcani a atins minimul ultimelor 10 săptămâni

Evoluția prețului mediu al energiei electrice din ultima lună pe OPCOM și pe principalele burse europene

Atenție consumatori: România a înregistrat duminică cel mai redus preț la electricitate din Europa. De astăzi sunt însă așteptate scumpiri masive

Cele mai ridicate prețuri medii la energie electrică de pe piețele spot europene au fost înregistrate weekendul trecut în Italia (70 euro/MWh) și Spania (69 euro/MWh).

ANALIZĂ Răcirea vremii din Europa a scumpit deja cu 40% energia electrică tranzacționată în România. Gazprom și-a majorat volumul de gaze livrat UE CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Răcirea vremii din Europa a scumpit deja cu 40% energia electrică tranzacționată în România. Gazprom și-a majorat volumul de gaze livrat UE

Săptămâna aceasta va fi însă una cu scumpiri masive ale electricității pe piețele europene, ca urmare a înrăutățirii vremii, situație care se va resimți și în România. De altfel, România se află sub cod portocaliu de ger și cod galben de vânt.

GRAFIC România - piața europeană cu cel mai redus preț al electricității ca urmare a unei producții ridicate de energie eoliană. Anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică CITEȘTE ȘI GRAFIC România - piața europeană cu cel mai redus preț al electricității ca urmare a unei producții ridicate de energie eoliană. Anul trecut, în aceeași perioadă, România era țara europeană cu cea mai scumpă energie electrică

Evoluția producției și consumului de electricitate din România de duminică

Atenție consumatori: România a înregistrat duminică cel mai redus preț la electricitate din Europa. De astăzi sunt însă așteptate scumpiri masive

Scumpirile au început deja încă de vineri în Europa. În Franța de exemplu, prețul mediu al unui MWh pe piața pentru săptămâna viitoare sărise la 79 euro, în timp ce pentru anumite zile și intervale acesta era și de 105 euro.

Pe piața elvețiană, prețul mediu pentru energia livrată în această săptămână era de 73 euro/MWh, maximul înregistrat fiind, potrivit Platts, de 94 de euro.

Gerul instalat deja în restul Europei și evoluția prețului energiei electrice pe celelalte burse europene nu sunt singurele elemente care vor influența prețul de pe piața spot autohtonă. Vremea se va răci progresiv și în România, însă puterea vântului va scădea. Joi și vineri, când sunt anunțate temperaturi minime mai mici de -15 grade Celsius, vântul de-abia va mai bate, ceea ce va reduce considerabil producția de energie eoliană.

Prețul plătit de consumatorii finali va fi influențat, însă numai indirect. De la 1 ianuarie, pentru consumatori casnici care au rămas prizonierii regimului universal, a dispărut orice componentă de preț reglementat, ei urmând a achita prețul plătit de furnizori pentru energia achiziționată pe bursă, preț care trebuie recunoscut trimestrial de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Este adevărat că, în urmă cu un an, prețul pe PZU al energiei electrice a atins și niveluri de 160 de euro/MWh, însă atunci exista o componentă reglementată de 20%, iar prețul recunoscut de ANRE lua în calcul prețul de achiziție din vară. Avantajul consumatorilor a fost acela că până în prezent, iarna a fost destul de blândă, ceea ce a condus la o evoluție relativ moderată a prețului energiei pe piețele operate de OPCOM. Iar ANRE va lua în calcul la recunoașterea prețului de achiziție prețul mediu pentru respectivele luni, nu numai prețurile ridicate înregistrate într-o săptămână precum aceasta.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
mwh
electricitate
curent