AUDIO Wood Mackenzie: Statul român va pierde cel puțin 7,5 miliarde de dolari venituri bugetare în cazul în care deciziile de investiție în Marea Neagră nu vor fi favorabile

AUDIO Wood Mackenzie: Statul român va pierde cel puțin 7,5 miliarde de dolari venituri bugetare în cazul în care deciziile de investiție în Marea Neagră nu vor fi favorabile
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 24 sep 2018

Statul român ar putea pierde venituri la buget în valoare de 7,5 miliarde de dolari în cazul în care companiile petroliere deținătoare de licențe în Marea Neagră ar adopta o decizie de investiție negativă ca urmare a introducerii de către parlament a suprataxei offshore, susține Adam Meredith, expert în domeniul upstream al Wood Mackenzie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cele 7,5 miliarde de dolari la care se referă analistul Wood Mackenzie reprezintă doar valoarea impozitelor directe asupra producției, nu și venituri bugetare aferente impozitării activității economice indirect impulsionate de declanșarea producției de gaze în Marea Neagră.

Luna trecută, Wood Mackenzie a publicat un studiu, redactat de analiștii Adam Meredith și Aleks Popovics, potrivit căruia, în cazul în care Parlamentul păstrează actuala formă a legii offshore, trimisă către reexaminare de președinție, România va deveni mai puțin competitivă decât toate statele din Marea Caspică și Marea Neagră, cu excepția Azerbaidjanului.

Potrivit lui Meredith, statul român ar putea încasa până în 2050 venituri bugetare mai mari cu 50% prin introducerea noii suprataxe, comparativ cu cele estimate potrivit actualului cadru fiscal.

Cele 3-4 miliarde venituri bugetare suplimentare sunt însă mai mult decât incerte, ca urmare a faptului că ele depind de adoptarea tuturor companiilor active în Marea Neagră a unor decizii favorabile de investiție.

Legea offshore a ajuns la \ CITEȘTE ȘI Legea offshore a ajuns la "reșapat". Comisiile Senatului au 2 săptămâni pentru a amenda proiectul respins și de petroliștii din Marea Neagră, și de președintele Iohannis

Fapt improbabil, atât timp cât, potrivit analistului Wood Mackenzie, în urma introducerii suprataxării, proiectele și-ar pierde o treime din valoare. Cu alte cuvinte, noile proiecte mai puțin viabile din punct de vedere economic și majorează riscurile asociate lansării lor.

În cel mai negativ scenariu, decizia de investiție a companiilor ar putea fi una negativă, iar statul român ar putea pierde 7,5 miliarde de dolari venituri bugetare, venituri pe care le-ar fi încasat potrivit vechiului regim fiscal, de dinaintea introducerii noii suprataxe.

ANALIZĂ Care sunt problemele create de suprataxarea gazelor din Marea Neagră? Producția offshore autohtonă devine necompetitivă în raport cu importurile rusești CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Care sunt problemele create de suprataxarea gazelor din Marea Neagră? Producția offshore autohtonă devine necompetitivă în raport cu importurile rusești

“Noul regim de impozitare pune în pericol adoptarea unor decizii de investiții favorabile și nu garantează venituri bugetare suplimentare statului român”, susține Adam Meredith, într-un podcast publicat de Wood Mackenzie.

Analiștii Wood Mackenzie se așteaptă însă ca, în urma solicitării de reexaminare a legii de către președintele Klaus Iohannis, Parlamentul să modifice prevederile fiscale extrem de contestate până la finalul anului. “Companiile offshore vor trebui să aștepte rezultatul dezbaterilor din Parlament înainte de a adopta decizii de investiție”, precizează raportul Wood Mackenzie.

La începutul lunii iulie, Camera Deputaților a votat controversatul proiect de lege offshore, prin care se introduce și în acest sector un impozit pe veniturile suplimentare realizate din liberalizarea prețurilor, cota de impozitare minimă urmând a fi una de două ori mai mică decât în cazul gazelor extrase onshore, de 30%, ea urmând a fi dublată de o cotă de impozitare progresivă pentru prețurile mai mari de 85 lei/MWh, cota marginal superioară ajungând la 50% în cazul unui preț mai mare de 190 lei/MWh.

Proiectul a fost puternic criticat atât de companiile din energie, cât și de ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, iar președintele Klaus Iohannis a decis să trimită documentul în Parlament pentru reexaminare.

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului a avizat deja favorabil proiectul de lege, respingând cererea de reexaminare a președintelui.

viewscnt
Afla mai multe despre
suprataxă
gaze
offshore
marea neagră