Bogdan Badea, director general Hidroelectrica: Suntem paralizați de controale. Suntem acuzați ba că vindem prea ieftin, ba prea scump

Bogdan Badea, director general Hidroelectrica: Suntem paralizați de controale. Suntem acuzați ba că vindem prea ieftin, ba prea scump
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 sep 2018

Hidroelectrica a fost în ultima perioadă controlată de mai multe instituții, precum Curtea de Conturi, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), Consiliul Concurenței și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), fiind acuzată că prețul de vânzare a energie este ba prea mic, ba prea mare, a declarat, marți, pentru Agerpres, Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Compania Municipală Energetica a Primăriei Capitalei cumpără 7 stații de încărcare a mașinilor electrice pentru noi parcări CITEȘTE ȘI Compania Municipală Energetica a Primăriei Capitalei cumpără 7 stații de încărcare a mașinilor electrice pentru noi parcări

"În ultima vreme suntem paralizați de controale, avem controale de la toți: de la Curtea de Conturi, de la ANAF, de la Consiliul Concurenței, de la ANRE. Poate că este o coincidență că au venit toți în același timp. Suntem acuzați ba că vindem prea ieftin, ba prea scump...", a spus șeful Hidroelectrica.

Luni, Consiliul Concurenței a anunțat că a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Hidroelectrica pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România.

"Piața de Echilibrare nu este o piață voluntară. Producătorii de energie vând pe această piață la solicitarea Dispeceratului Energetic Național (DEN), atunci când sunt dezechilibre în sistem. Vă aduc aminte că, în perioada ianuarie-februarie-martie 2017, pe piață era un deficit evident de energie, în timp ce exportul era foarte mare. Mai exact, traderii, furnizori, se plângeau de un preț mare, dar pe de altă parte notificau în dezechilibru, adică ei contractaseră energia pe care nu o aveau și acum mergeau să cumpere energie de pe Piața de Echilibrare, la un preț mai mare", a arătat oficialul Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, traderii de energie preferau să cumpere energia mai scumpă de pe Piața de Echilibrare pentru a o vinde și mai scump la export, comportament care, la rândul său, ar fi trebuit investigat de autorități, ceea ce nu s-a întâmplat.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
bogdan badea