Canicula a majorat prețurile la electricitate la 150 de euro/MWh în regiune. România a fost nevoită să alimenteze cu energie toți vecinii săi: Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia

Canicula a majorat prețurile la electricitate la 150 de euro/MWh în regiune. România a fost nevoită să alimenteze cu energie toți vecinii săi: Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia
scris 3 aug 2017

Canicula instalată în ultimele zile în Europa, în special în Europa de Sud, a generat o scumpire considerabilă a energiei electrice pe piețele spot din regiune. Dacă ieri, în România, între orele 17 și 21, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) erau prețuri de 109,7 euro/MWh, pe piețele similare din Italia și Slovenia prețurile atingeau și 150 de euro/MWh.

Ambele state, însă în special Italia, sunt mari importatoare de energie (Italia importă 46-50 TWh anual). În plus, principala sursă de energie electrică în ambele state este cea hidro, afectată de seceta instalată în regiune.

Prețurile din cele două state importatoare au avut un efect contagios și în statele vecine. Astfel, în Serbia (cu 30% producție hidro) prețurile s-au situat la peste 100 de euro/MWh pe piața spot în cursul întregii zile de miercuri.

Canicula lovește la bursă: Electricitatea înregistrează pe piața spot un preț de 500 lei/MWh, record pentru perioada de vară CITEȘTE ȘI Canicula lovește la bursă: Electricitatea înregistrează pe piața spot un preț de 500 lei/MWh, record pentru perioada de vară

Și în Ungaria a fost înregistrat un preț ridicat, similar celui din România, de 109,7 euro/MWh.

Deficitul de energie de pe piețele vecine au făcut ca România să fie net exportator de energie electrică în cursul zilei de miercuri. Astfel, ieri, începând cu ora 9 dimineața până la ora 22, România a exportat în medie 200 de MW pe interval orar către Ucraina. În același interval orar, și Ungaria importa din România între 300 și 350 MW.

Nici Bulgaria nu s-a lăsat mai prejos și a importat, între orele 9 și 18, în medie 250 MW pe oră. Asta după ce în cursul nopții, între orele 00:00 și 08:00, România exportase în medie orară 300 MW către Serbia.

Capitala și toate județele țării intră sub avertizări de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade CITEȘTE ȘI Capitala și toate județele țării intră sub avertizări de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

În ceea ce privește Republica Moldova, organismele europene nu oferă date privind fluxul de energie cu România.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret energie
electricitate
opcom