Ce-ar putea aduce nou numirea Christinei Verchere la conducerea OMV Petrom? Achiziții regionale, explorarea de resurse neconvenționale și investiții în infrastructură

Ce-ar putea aduce nou numirea Christinei Verchere la conducerea OMV Petrom? Achiziții regionale, explorarea de resurse neconvenționale și investiții în infrastructură

Sursa: Twitter

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 10 ian 2018

OMV Petrom și-ar putea schimba, sub mandatul noului CEO, Christina Verchere, strategia, în special pe plan internațional, urmând a fi implicată activ în achiziția de active în regiune și nu numai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aceasta pare a fi fost mesajul transmis de CEO-ul OMV, Rainer Seele, în cadrul întâlnirii avute ieri cu președintele Klaus Iohannis. Potrivit președinției, strategia de dezvoltare a OMV Petrom prezentată de Seele vizează “creșterea gradului de internaționalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităților existente în regiune, precum și o creștere consistentă a investițiilor”.

De altfel, numirea Christinei Vehere, cu o experiență de două decenii în poziții de conducere ale BP, n-a fost făcută “peste noapte” așa cum susține presa autohtonă. Potrivit unor surse din cadrul industriei, actualul CEO al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, luase decizia retragerii de mai mult timp, iar demersurile de a-i găsi un înlocuitor au fost declanșate din vreme. Procesul de recrutare a noului CEO a fost stabilit în conformitate cu standardele internaționale pentru poziții comparabile, Consiliul de supraveghere al OMV Petrom angajând serviciile unei agenții internaționale de recrutare.

VIDEO Noul CEO al OMV Petrom era în conducerea BP la explozia din Golful Mexico, cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA, devenit subiect de film. Ulterior a supervizat restructurarea operațiunilor upstream CITEȘTE ȘI VIDEO Noul CEO al OMV Petrom era în conducerea BP la explozia din Golful Mexico, cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA, devenit subiect de film. Ulterior a supervizat restructurarea operațiunilor upstream

Consiliul de supraveghere a atribuit o responsabilitate specifică procesului de selecție la unul dintre comitetele sale consultative, așa-numitul Comitet prezidențial și de nominalizare, pentru a identifica cel mai bun candidat pentru această funcție. Membrii acestui comitet s-au întâlnit de mai multe ori pentru a evalua candidații, interni, cât și externi, precizează sursele Profit.ro.

Faptul că Verchere a fost selectată în urma unui amplu proces de recrutare arată că CV-ul ei a fost cel mai adecvat noii strategii a OMV Petrom și că el ar putea sugera direcțiile pe care compania le va urmări în perioada mandatului.

Pozițiile ocupate în cadrul BP arată că noul CEO OMV Petrom se va concentra pe segmentul upstream, de explorare și producție, confirmând strategia adoptată de principalul acționar, OMV, care, de la numirea ca CEO a lui Seele, nu a făcut un secret din favorizarea segmentului upstream în defavoarea downstream.

În plus, strategia de “creștere a gradului de internaționalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităților existente în regiune” prezentată de Seele președinției sugerează faptul că OMV Petrom va juca rol activ pe piața de achiziții din regiune. Cu atât mai mult cu cât zăcămintele OMV Petrom (în special cele onshore) din România sunt unele îmbătrânite. Experiența Christinei Vehere în exploatarea resurselor neconvenționale în cadrul BP (a fost coordonator al activităților de upstream ale BP în Marea Nordului și șef al diviziei canadiene a BP, BP Canada Energy Group, ocupându-se de exploatarea zăcămintelor de țiței din nisipuri bituminoase) ar putea fi un plus pentru dezvoltarea zăcămintelor din Marea Neagră.

În acest an, OMV Petrom, împreună cu partenerul său, Exxon Mobil, ar trebui să anunțe decizia de investiție cu privire la exploatarea Neptun Deep.

Mariana Gheorghe pleacă de la șefia OMV Petrom, după mai mult de 10 ani CITEȘTE ȘI Mariana Gheorghe pleacă de la șefia OMV Petrom, după mai mult de 10 ani

Totuși, de ce ar vrea OMV ca filiala sa OMV Petrom să facă achiziții în regiune, când ar putea să le facă direct compania austriacă? Motivul este legat de majorarea expunerii austriecilor pe piața rusească, care va deveni principala sa preocupare în următorii ani. OMV s-ar putea concentra pe Rusia (achiziții, dezvoltare și producție), lăsând OMV Petrom să se ocupe cu achizițiile, dezvoltarea și producția de pe alte piețe.

În plus, în ultima sa poziție ocupată în cadrul BP, președinte regional BP Asia Pacific, Verchere s-a concentrat în special pe proiecte de infrastructură. Cea mai importantă realizare a sa în regiune a fost începerea, în vara lui 2016, a unei investiții estimate la 8 miliarde de dolari în cea de-a treia unitate a unui complex de producție de gaze naturale lichefiate (LNG) în Indonezia, aprovizionat cu gaze extrase din perimetrul offshore Tangguh și care este proiectat să fie pus în funcțiune în 2020.

În mai anul trecut, BP a semnat un contract de furnizare de LNG pe 15 ani cu monopolul de stat pe energie electrică al Indoneziei. În eventualitatea începerii producției de gaze offshore în Marea Neagră, realizarea infrastructurii de transport și export este un obiectiv extrem de important pentru OMV Petrom.

Chiar dacă, în mare parte, restructurarea OMV Petrom a fost deja realizată în mandatul Marianei Gheorghe, nu este de ignorat nici expertiza noului CEO în reorganizarea unei companii precum BP în contextul dezastrului uman, ecologic și industrial provocat de exploziile din aprilie 2010 din Golful Mexico. Christina Verchere a fost chief of staff  pentru explorare și producție la BP în perioada octombrie 2009 – iulie 2010, iar ulterior, în intervalul august 2010 – martie 2012, a deținut funcția de vicepreședinte al Biroului de Management al Programului Upstream al BP din Houston, Texas, care s-a ocupat de reorganizarea majoră a activităților de explorare, producție și dezvoltare ale companiei.

În plus, Verchere pare a fi familiarizată atât cu piețele emergente, cât și cu eventualele situații de criză sau chiar cu “hărțuielile” autorităților, cum a fost cea cu care compania românească s-a confruntat la finalul anului trecut, când comisia parlamentară de anchetă a ANRE s-a transformat practic într-una de anchetă a OMV Petrom. Verchere a fost în atenția autorităților americane în legătură cu dezastrul produs în Golful Mexic, însă împotriva ei nu a fost formulată nicio acuzație.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceo
omv
petrom
cristina verchere
mariana gheorghe