Centrala nucleară Cernavodă dă și căldură, și apă caldă. Nuclearelectrica ia în calcul transformarea în "RADET" și a celui de-al doilea reactor

Centrala nucleară Cernavodă dă și căldură, și apă caldă. Nuclearelectrica ia în calcul transformarea în "RADET" și a celui de-al doilea reactor

Lucrări la conductele de termoficare din Cernavodă. Sursă foto: Utilități Publice SRL Cernavodă

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 apr 2021

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură circa 20% din consumul de energie electrică al României, se ocupă și cu livrarea de energie termică sistemului centralizat de distribuție de căldură și apă caldă din Cernavodă și ia în calcul transformarea în "RADET" și a celui de-al doilea reactor al centralei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, Nuclearelectrica studiază posibilitatea implementării unui proiect privind "Creșterea capacității de producție agent termic primar, conform solicitărilor comunității locale din orașul Cernavodă, prin realizarea la Unitatea 2 (U2) a unui punct termic (PT) similar cu PT din Unitatea 1 (U1)", potrivit unui document al companiei analizat de Profit.ro.

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

Deocamdată, proiectul este în stadiu incipient, SNN lansând o consultare de piață pentru a obține un buget estimativ al lucrărilor necesare.

La reactorul 1 funcționează în prezent două schimbătoare de căldură, cu o putere termică totală de 40 Gcal/h și 46,51 MW.

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

"Punctul Termic U2 va avea o concepție modulară, pentru a permite mărirea în viitor a capacității termice cu cel puțin 20%, prin adăugarea de schimbătoare de căldură și pompe de circulație iarna (cel putin 1 bucată), cu dimensionarea corespunzătoare a circuitelor încă din faza Proiect tehnic pentru construcția Punctului termic U2", se menționează în caietul de sarcini al consultării de piață.

Nuclearelectrica livrează energie termică societății locale de distribuție a energiei termice, Utilități Publice SRL Cernavodă, deținută de Primărie, precum și unor consumatori finali din localitate, în principal agenți economici și instituții social-culturale.

Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I) CITEȘTE ȘI Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I)

Anul trecut, Nuclearelectrica a încasat din vânzarea energiei termice suma de 5,77 milioane lei, în scădere cu 8,7% față de 2019 (6,32 milioane lei). Suma este evident nesemnificativă în raport cu veniturile din vânzarea de energie electrică ale SNN, cifrate la 2,42 miliarde lei în 2020.

Cele mai recente date publice disponibile ale ANRE arată că, la nivelul anului 2019, la sistemul centralizat de termoficare din Cernavodă erau branșați un număr de aproape 5.000 de consumatori casnici (apartamente de bloc și case), plus peste 300 de agenți economici și 16 instituții publice.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Potrivit aceleiași surse, locuitorii din Cernavodă beneficiază de cel mai mic preț din țară la căldura și apa caldă livrate în sistem centralizat, tariful de facturare fiind de numai 73,76 lei/MWh, față de 117,82 lei/MWh în București sau (recordul la nivel național) 333 lei/MWh la Întorsura Buzăului.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica energie termica
centrala nucleara cernavoda caldura apa calda
sistem centralizat termoficare cernavoda
pret gigacalorie