CEO-ul Enel avertizează pentru următorii 1-2 ani

CEO-ul Enel avertizează pentru următorii 1-2 ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 nov 2022

CEO-ul grupului italian de energie Enel, Francesco Starace, a declarat pentru CNBC că turbulențele de pe piețele energetice ar putea persista pentru ceva timp, posibil un an sau doi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Lucrurile sunt extrem de turbulente, așa cum au fost tot anul, aș spune”, a afirmat Francesco Starace.

FOTO NATO - Declarația de la București contra Rusiei CITEȘTE ȘI FOTO NATO - Declarația de la București contra Rusiei

”Turbulența pe care o vom avea va rămâne, s-ar putea schimba puțin modelul, dar ne uităm la unul sau doi ani de volatilitate extremă pe piețele de energie”, a adăugat el.

Comentariile lui Starace, făcute pe marginea conferinței Carbonomics, organizată de Goldman Sachs lala Londra, vin într-un moment de incertitudine pentru sectorul energetic, după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, scrie News.ro.

Rusia a fost în 2021 cel mai mare furnizor atât de gaze naturale, cât și de produse petroliere către UE, dar exporturile de gaze din Rusia către Uniunea Europeană au scăzut în acest an.

”În pofida capacității de producție și transport disponibile, Rusia și-a redus aprovizionarea cu gaze către Uniunea Europeană cu aproape 50%, de la începutul anului 2022. În contextul actual, oprirea completă a furnizării de gaze rusești către Uniunea Europeană nu poate fi exclusă înainte de sezonul de încălzire 2022/23, când piața europeană a gazelor este cea mai vulnerabilă”, a declarat luna trecută Agenția Internațională pentru Energie în Raportul său privind piața gazelor.

Având în vedere această scădere a importurilor rusești, marile economii europene au încercat să-și susțină aprovizionarea pentru lunile mai reci care urmează. Conform datelor grupului industrial Gas Infrastructure Europe, depozitele de gaze ale UE ar fi pline în proporție de 93,9%.

În timpul interviului său cu CNBC, Starace a descris o imagine mixtă în ceea ce privește stocarea gazelor.

”Cred că vom trece peste iarnă datorită spațiilor de depozitare pe care am putut să le umplem și apoi vom afla că va trebui să umplem depozitele pentru iarna viitoare... fără gaze rusești”, a spus Starace.

Anglia și Țara Galilor au devenit țări în care creștinii sunt minoritari. Leicester și Birmigham, primele orașe cu ”minorități majoritare” CITEȘTE ȘI Anglia și Țara Galilor au devenit țări în care creștinii sunt minoritari. Leicester și Birmigham, primele orașe cu ”minorități majoritare”

”Să nu uităm că l-am avut în ’22 – din ce în ce mai puțin – dar l-am avut. Trebuie să se întâmple prea multe lucruri pentru ca iarna viitoare să fim în siguranță”, a spus Starace, adăugând că este nevoie de o cantitate imensă de muncă în lunile următoare.

El a arătat că Europa trebuie să economisească gaze ”de fiecare dată când putem, să consumăm mai puțin, să scapăm de acele utilizări ale gazului care nu au sens și să-l lăsăm pentru industria care are nevoie de el”.

Aceasta este ”marea luptă pe care trebuie să ne concentrăm cu adevărat în ’23”, a adăugat el.

Directorul general al grupului Iberdrola, Ignacio Galan, a spus că este de acord cu Starace, adăugând că se așteaptă ca volatilitatea de pe piețele de petrol și gaze să continue în următoarele câteva luni.

”Dar cred că ceea ce avem nevoie... este să accelerăm, cât de mult putem, construcția de infrastructuri în energie electrică. Cred că suntem departe de ceea ce este necesar”, a declarat Galan, făcând referire atât la surse regenerabile, cât și la interconexiuni.

El a continuat subliniind importanța reducerii dependenței de țări terțe și părți terțe în favoarea creșterii autosuficienței în Europa.

”Singura cale pentru asta... este să ne accelerăm investițiile în mai multe surse regenerabile, în mai multe interconexiuni, în mai multe rețele digitale”, a adăugat Galan.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
energie