CEO-ul Rosneft: Prețul petrolului este stabilit de roboți dispuși să testeze orice prag

CEO-ul Rosneft: Prețul petrolului este stabilit de roboți dispuși să testeze orice prag
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 11 feb 2016

Igor Sechin, directorul executiv Rosneft, susține că actualul nivel al prețului petrolului este cel mai redus din ultimii 46 de ani, mai exact din 1973, dacă se ia în considerare evoluția cheltuielilor de capital specifice industriei, care s-au majorat de câteva ori în ultimele decenii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prețul petrolului este stabilit în prezent de roboții de pe piețele valutare, aceștia având un singur obiectiv: maximizarea “câștigurilor financiare”, spune Igor Sechin, CEO-ul celei mai mari companii de petrol din Rusia, Rosneft.

Potrivit acestuia, “roboții” (probabil se referă la soft-urile folosite de companii pe platformele de tranzacționare - n.r.) sunt dispuși să testeze orice prag al petrolului, chiar și de 10 dolari pe baril.

“În prezent, evoluția tehnologiei financiare implică faptul că, de cele mai multe ori, deciziile sunt efectuate pe platformele de tranzacționare, nu de oameni, ci de roboți și de software-urile care îi deservesc. Aceștia răspund impersonal la orice schimbare instantanee a situației de pe piață sau la orice informație privind rezervele de petrol”, a declarat, potrivit TASS, Sechin, în cadrul International Petroleum Week.

“Ar trebui să recunoaștem că am subapreciat faptul că participanții de pe piețele financiare nu au în prezent nicio limită în urmărirea obiectivelor lor financiare și sunt dispuși să testeze orice prag al prețului petrolului, fie că e vorba de cel de 27 de dolari din ianuarie, fie că e cel de 10 dolari pe baril, recent anunțat de un investitor respectabil. Aceasta nu este nimic altceva decât o invitație de participare la un joc iresponsabil, cu principală miză declinul nelimitat al prețului”, susține CEO-ul Rosneft.

Luând în considerare evoluția cheltuielilor de capital specifice industriei, care s-au majorat de câteva ori în ultimii zeci de ani, actualul nivel al prețului petrolului este cel mai redus din ultimii 46 de ani, mai exact din 1973, susține Sechin.

În această dimineață, petrolul Brent se tranzacționa la un nivel de 30,33 dolari, în scădere cu 51 de cenți sau 1,65% față de prețul de la închiderea ședinței de tranzacționare de miercuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
petrol
rosneft
roboți
brent
declin
cotatii
platforme