CEZ plănuiește noi achiziții de companii din România, deși și-a scos la vânzare principalele operațiuni locale

CEZ plănuiește noi achiziții de companii din România, deși și-a scos la vânzare principalele operațiuni locale
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 iul 2019

Grupul ceh de energie și utilități CEZ, care și-a scos recent la vânzare operațiunile din România, plănuiește, pe de altă parte, noi achiziții de companii locale, după ce anul trecut a intrat pe piața românească a serviciilor energetice.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În august anul trecut, cehii au înființat în România compania de servicii energetice CEZ ESCO SA, care furnizează soluții de eficiență energetică în sectorul privat, de la consultanță la proiectare și de la management de proiect la implementare proiectelor energetice complexe, constând însoluții de încălzire, de răcire și de alimentare cu energie.

Noua firmă CEZ ESCO SA a terminat anul 2018 cu o cifră de afaceri de aproape 2 milioane lei și pierderi de circa 122.000 lei.

Datele alegerilor prezidențiale din acest an CITEȘTE ȘI Datele alegerilor prezidențiale din acest an

Tot în 2018, CEZ a preluat integral compania românescă de servicii energetice și de utilități High Tech Clima, care deține și o filială în Serbia. High Tech Clima, deținută anterior de antreprenorii Melech Hagai și Paul Dan Marinescu, a înregistrat în 2018 un profit net de peste 944.000 lei, la o cifră de afaceri de peste 65 milioane lei. High Tech Clima a fost preluată de CEZ prin intermediul subsidiarei CEZ New Energy Investments BV, înregistrată în Olanda

"Grupul CEZ va continua să monitorizeze piața românească a serviciilor energetice pentru a identifica oportunități viitoare și se așteaptă la noi achiziții de companii pe piața românească, cu accent deosebit pe sectorul reducerii consumului de energie", se menționează într-un document.

Cehii de la CEZ sunt prezenți în România prin companiile Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power, CEZ ESCO România și High Tech Clima.

Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele internaționale. În martie a luat 3 miliarde de euro, o sumă record CITEȘTE ȘI Guvernul a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele internaționale. În martie a luat 3 miliarde de euro, o sumă record

Operațiunile din România ale grupului ceh de energie și utilități CEZ, scoase la vânzare de compania-mamă, au generat anul trecut pierderi de peste 50 milioane lei, față de profitul net de circa 421 milioane lei din 2017, motivele principale fiind reducerea producției parcurilor eoliene locale ale grupului, din cauza condițiilor meteo defavorabile, dar și faptul că piața anonimă a certificatelor verzi, pe care compania își vinde certificatele primite ca subvenții suportate de consumatori pentru producția de energie regenerabilă, nu a funcționat în cea mai mare parte a anului 2018, după schimbarea legislației privind sprijinirea energiei regenerabile.

Pe de altă parte, CEZ România a încheiat anul 2018 cu un profit operațional EBITDA de 395 milioane de lei, în creștere cu 33 de milioane de lei față de anul anterior.

CEZ plănuiește să vândă active în Bulgaria, România, Turcia și Polonia ca parte a strategiei de reorientare spre piața din Cehia, a declarat, la finalul lunii mai, CEO-ul grupului ceh, Daniel Benes, într-un interviu pentru Hospodarske Noviny.

viewscnt
Afla mai multe despre
cez romania
grupul ceh cez
vanzare active cez romania
servicii energetice
high tech clima
cez esco