Chirițoiu, Consiliul Concurenței: În ultimul timp, prețurile la carburanți sunt un pic mai mici decât media europeană

Chirițoiu, Consiliul Concurenței: În ultimul timp, prețurile la carburanți sunt un pic mai mici decât media europeană
scris 28 sep 2019

Proiectul "Monitorul Prețurilor pentru Carburanți", care conține informații despre tarifele practicate în marile lanțuri de benzinării din România, pare să meargă bine, având peste 1,3 milioane de accesări de când a fost lansat, a afirmat, sâmbătă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, transmite Agerpres.

"Proiectul pare să meargă bine. A avut peste 1.300.000 de accesări de când a fost lansat. El nu va fi un miracol, să nu se aștepte lumea că or să scadă prețurile dramatic, că nu au cum să scadă dramatic, dar este o sursă de informare pentru conducătorii auto, să știe unde pot să găsească combustibilul care-i interesează mai ieftin și așteptarea mea este că această informare mai lesnicioasă a conducătorilor auto va pune presiune asupra companiilor care au prețuri mai mari să le coboare spre cele care au prețuri mai mici", a declarat Chirițoiu, la Antena 3.

Potrivit acestuia, este încă devreme pentru cuantificarea efectelor lansării acestui proiect, însă, în ultimul timp, prețurile la carburanți sunt un pic mai mici decât media europeană.

Donald Trump ia în calcul delistarea companiilor chinezești de pe bursele americane CITEȘTE ȘI Donald Trump ia în calcul delistarea companiilor chinezești de pe bursele americane

"E devreme ca să vedem asta, deci de-abia sunt câteva luni, nu pot să spun că putem cuantifica efectul. Dar, întâmplător sau nu, în ultima perioadă, România e din nou un pic sub media europeană la prețul benzinei și motorinei. De unde în ultimii ani trecusem un pic peste media europeană, acum văd pe ultimele date ale Eurostat, atât la benzină, cât și la motorină, suntem puțin sub media europeană", a subliniat el.

Consiliul Concurenței (CC) a lansat la 1 iulie 2019 platforma "Monitorul Prețurilor pentru Carburanți', care conține informații despre tarifele practicate în marile lanțuri de benzinării din România.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
pret benzina
pret motorina
pret carburanti
scumpire carburanti
ieftinire carburanti
bogdan chiritoiu
consiliul concurentei