Cine va reface studiul de fezabilitate pentru reactoarele 3-4 de la Cernavodă după ruperea acordului cu China și în perspectiva implicării americanilor

Cine va reface studiul de fezabilitate pentru reactoarele 3-4 de la Cernavodă după ruperea acordului cu China și în perspectiva implicării americanilor
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 oct 2020

Firma EnergoNuclear, controlată integral de compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a finalizat recent procedura simplificată de achiziție publică fără licitație electronică lansată în vară, de contractare un consultant care să actualizeze studiul de fezabilitate pentru execuția proiectului construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei, studiul inițial datând din urmă cu 8 ani, respectiv din 2012.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

EnergoNuclear a fost înființată în 2009 chiar sub formă de companie de proiect dedicată proiectului unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Planul inițial, eșuat între timp, era ca SNN să rămână cu 51% din acțiunile EnergoNuclear, iar restul capitalului să fie preluat de investitorii privați selectați pentru a participa la proiect, respectiv ArcelorMittal Romania (6,2%), CEZ (9,15%), GDF Suez Belgia (9,15%), Enel (9,15%), Iberdrola (6,2%) și RWE (9,15%). Ulterior, în proiect a fost cooptat ca partener gigantul chinez de stat China General Nuclear Power, acționarii SNN hotărând ruperea acordului cu acesta în iunie 2020.

În noiembrie 2016, chinezii estimau valoarea totală a investițiilor necesare implementării proiectului la circa 7,2 miliarde euro. Până atunci, ultima estimare oficială a costurilor construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă era de 6,5 miliarde euro și data din 2012, fiind rezultatul unui studiu de fezabilitate realizat de către Ernst&Young. Anterior, investiția era estimată la circa 4 miliarde euro.

BMW: Un Brexit fără acord ar putea costa industria auto 10 - 11 miliarde de euro CITEȘTE ȘI BMW: Un Brexit fără acord ar putea costa industria auto 10 - 11 miliarde de euro

Acum, trebuie actualizat studiul de fezabilitate din 2012.

"Actualizarea studiului de fezabilitate va consta în elaborarea unui document care va conține cel puțin următoarele: actualizarea prognozei privind prețul și cererea de energie electrică pe termen lung în piața internă și piața zonală; actualizarea costului proiectului unităților 3 și 4 prin elaborarea unei metodologii care să permită o evaluare cât mai exactă, actualizarea modelului financiar al proiectului luând în considerare situația actuală atât de pe piața de energie, cât și cea a serviciilor de construcții; noi informații tehnice relevante obținute din alte studii care au fost elaborate prin grija SN Nuclearelectrica SA sau EnergoNuclear SA, ulterior anului 2012; actualizarea informațiilor referitoare la infrastructura rețelei electrice de transport din România și la noile linii de interconexiune; recertificarea fezabilității tehnice a proiectului; identificarea mecanismelor de sprijin necesare pentru implementarea Proiectului (ex: CfD, CWIP, garanții de stat etc)", se arată în documentația de atribuire.

Foarte important, potrivit sursei citate, studiul de fezabilitate actualizat va trebui să includă și o analiză financiară care vizează doar execuția unității 3 CNE Cernavodă, în condițiile în care atât autoritățile, cât și Nuclearelectrica, au declarat în repetate rânduri în ultima perioadă că România și-ar putea permite să construiască de una singură, cu forțe financiare proprii, un reactor nou la Cernavodă.

OMS a raportat o creștere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial, pe fondul epidemiei din Europa CITEȘTE ȘI OMS a raportat o creștere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial, pe fondul epidemiei din Europa

Contractul de actualizare a studiului de fezabilitate a fost adjudecat de către divizia românească a Deloitte în consorțiu cu subsidiara din România a canadienilor de la Kinetrics, la prețul de circa 783.000 lei, în scădere de la estimarea inițială a EnergoNuclear, de 1 milion de lei. Puțin peste o treime din lucrare va fi subcontractată către compania-mamă Kinetrics din Canada. Aceasta este specializată în management de proiect, inginerie, consultanță tehnică și servicii de siguranță pentru industria nucleară civilă.

La procedură a mai participant un singur ofertant, respectiv Ernst&Young, având ca subcontractor firma Canadian Nuclear Partners, controlată de către unul dintre giganții energetici ai Canadei și ai Americii de Nord, compania de stat Ontario Power Generation, deținătoare de centrale nucleare CANDU precum cea de la Cernavodă, controlată de guvernul provinciei canadiene omonime.

Potrivit caietului de sarcini, câștigătorii vor avea la dispoziție circa 3-4 luni pentru a realiza studiul de fezabilitate.

ULTIMA ORĂ Zborurile către și dinspre statele cu risc epidemiologic ridicat se suspendă. Țările UE, Marea Britanie, Emiratele Arabe și Qatar sunt exceptate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Zborurile către și dinspre statele cu risc epidemiologic ridicat se suspendă. Țările UE, Marea Britanie, Emiratele Arabe și Qatar sunt exceptate

Ambasadorul Statelor Unite la București a anunțat joi că România și SUA vor semna vineri un acord integuvernamental de cooperare pentru retehnologizarea unui reactor și construirea altor două la centrala nucleară de la Cernavodă, proiect în valoare de 8 miliarde de dolari ce va beneficia de finanțare din partea agenției de credit de export a statului american, Exim Bank

"Mâine, ministrul Popescu (Virgil Popescu, ministrul Economiei, aflat în vizită în SUA, la fel ca ministrul Apărării Nicolae Ciucă – n.r.) se va întâlni cu secretarul Departamentului pentru Energie Brouillette pentru a iniția un Acord Interguvernamental de Cooperare pentru retehnologizarea unui reactor și construirea a două noi reactoare la facilitatea nucleară Cernavodă din România. Acest proiect de 8 miliarde de dolari va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte de dezvoltare economice și energetice româno-americane economice", a declarat ambasadorul american în România, Adrian Zuckerman, aflat și el în SUA.

Potrivit acestuia, tot astăzi, ministrul Popescu urmează să se întâlnească cu președintele Exim Bank, Kimberley Reed, pentru a executa un memorandum de înțelegere pentru finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și a altor proiecte din România. "Pachetul de finanțare este cel mai mare primit vreodată de România și constituie un semn al încrederii SUA în partenerul și aliatul său. Relațiile bilaterale Statele Unite-România nu au fost niciodată mai puternice", a adăugat Zuckerman.

Ultima implicare internațională masivă a Exim Bank în sectorul nuclear datează din 2012, când agenția a aprobarea finanțarea cu 2 miliarde de dolari a proiectului construirii unei centrale de profil în Emiratele Arabe Unite de către corporația americană Westinghouse.

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoare 3 si 4 cernavoda
china general nuclear power snn
nuclearelectrica fondul proprietatea