Ciucă: La plafonarea prețurilor la energie să se țină cont de consumul curent, nu de cel din 2021

Ciucă: La plafonarea prețurilor la energie să se țină cont de consumul curent, nu de cel din 2021
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 13 oct 2022

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul susține modificarea legislației plafonării prețurilor la energie în așa fel încât, la încadrarea în limitele de consum care dau dreptul la diferitele plafoane prevăzute de normele în vigoare, să se țină cont de consumul curent și nu de cel de anul trecut, cum se face în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Am continuat analizele în Guvern pentru a veni cu cele mai potrivite soluții de completare a pachetului de măsuri în domeniul energiei, destinate protejării cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor. Soluția pe care o susținem este ca raportarea pentru calculul facturilor la energie și pentru aplicarea măsurilor de sprijin să se facă la consumul curent, și nu la o perioadă anterioară. O astfel de soluție este în avantajul cetățenilor. Iar responsabilitatea noastră este să găsim calea cea mai simplă și eficientă pentru români, dar și pentru instituțiile care aplică legea″, a spus Ciucă.

ULTIMA ORĂ Fabrica de zahăr de la Luduș nu va mai fi închisă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fabrica de zahăr de la Luduș nu va mai fi închisă

Legea prevede în prezent plafoane de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusive, 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh, maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul IMM-urilor și operatorilor economici din domeniul industriei alimentare și maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice, altele decât spitalele, unitățile de învățământ, creșele și furnizorii de servicii sociale, pentru care plafonul se aplică fără limită de consum.

Pe de altă parte, aceeași lege stipulează că acei consumatori casnici care anul acesta nu au beneficiat de plafoane prin raportare la consumul mediu din 2021, dar au consumat mai puțin în 2022 și s-ar încadra astfel în respectivele limite de consum, li se vor restitui anul viitor sumele plătite în plus.

 VIDEO &FOTO Incendiu la un depozit din Voluntari la Complexul Flora. Se aud explozii succesive CITEȘTE ȘI VIDEO &FOTO Incendiu la un depozit din Voluntari la Complexul Flora. Se aud explozii succesive

Senatul a aprobat recent modificări la legislație, prin care a fost extinsă gama de clienți noncasnici ce beneficiază de prețul plafonat de 1 leu/kWh pentru 85% din consumul mediu lunar realizat în 2021, fiind adăugați aici operatorii de apă și canalizare, operatorii din domeniul agriculturii și pescuitului (coduri CAEN 01 și 03), companiile de transport public de călători, Metrorex, companiile de stat care gestionează baze sportive sau de turism balnear și de recuperare, administratorii parcurilor industriale, parcurile științifice și tehnologice, producătorii și distribuitorii angro de medicamente, farmaciile care dețin și utilizează lanț de frig, precum și lăcașurile de cult.

O altă modificare votată de Senat constă în aceea că toți beneficiarii nou-adăugați menționați mai sus, precum și cei care erau deja beneficiari, vor putea alege ca bază de aplicare a procentului de 85% pentru care achită prețul plafonat de 1 leu/kWh fie consumul mediu lunar din 2021, fie pe cel din prezent, măsura fiind în avantajul celor care, dintr-un motiv sau altul, consumă mai puțin curent anul acesta față de cel anterior.

Decizia finală va aparține Camerei Deputaților, ale cărei comisii examinează în prezent proiectul votat deja de Senat.

viewscnt
Afla mai multe despre
plafonare preturi energie
scumpire energie
criza energetica
reducere consum energie