Companiile de utilități vor amânarea liberalizării prețului gazelor

Companiile de utilități vor amânarea liberalizării prețului gazelor
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 10 mar 2017

Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) , din care fac parte cei mai importanți distribuitori din România (Delgaz Grid, fostă E.ON Energie, și Engie, fostă GDF Suez Energy Romania), a anunțat oficial că se pronunță în favoarea amânării dereglementării prețurilor de achiziție a gazelor naturale, prevăzută în acest moment la 1 aprilie 2017.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ACUE afirmă că “susține pe deplin liberalizarea pieței de gaze naturale din România - proces în cadrul căruia o etapă esențială o constituie stabilirea prețului gazului natural din producția internă prin mecanisme de piață, și nu prin decizie administrativă - în condițiile existenței elementelor necesare care să asigure funcționalitatea acesteia într-un mod transparent, eficient, garantând accesul nediscriminatoriu al participanților.”

ACUE arată însă, că, din păcate însă, în prezent, piața gazelor naturale din România nu îndeplinește condițiile prealabile și indispensabile care să permită parcurgerea acestei etape. În opinia reprezentanților companiilor de utilități, demararea liberalizării fără o pregătire prealabilă corespunzătoare va avea efecte negative în piața gazelor naturale, susceptibile a afecta interesul public general, în special pentru iarna viitoare.

ACUE enumeră și motivele pentru care consideră că piața din România nu este pregătită pentru liberalizare. Printre acestea se numără creștere a prețului final al gazelor pentru clienții casnici și pentru producătorii de energie termică, ce beneficiază, astăzi, de un preț de achiziție stabilit prin hotărâre a Guvernului.

EXCLUSIV Condițiile de liberalizare a prețului la gaze vor fi modificate. Engie și E.On au avertizat că liberalizarea poate falimenta CET-urile și majora cu până la 45% prețul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Condițiile de liberalizare a prețului la gaze vor fi modificate. Engie și E.On au avertizat că liberalizarea poate falimenta CET-urile și majora cu până la 45% prețul

“Dacă în prezent, costul de achiziție al gazelor naturale pentru piața reglementată se situează la un nivel de 60 lei/MWh, dereglementarea acestui element de cost va conduce, într-o primă fază, la o creștere imediată a acestuia până la nivelul costului de achiziție pentru piața liberă, care se situează în prezent între 72-80 lei/MWh, așa cum rezultă din puținele tranzacții încheiate până în prezent pe piețele centralizate”, susține ACUE.

Prețul gazelor naturale din import este stabilit, în prezent, printr-un mecanism care are în vedere corelarea cu prețul petrolului (media pe ultimele 9 luni) și cursul leu/dolar USD.

În ceea ce privește perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, ACUE susține că prognozele privind prețul de import al gazelor naturale – care (în absența unui preț corect al gazului din producția internă, rezultat al cererii și ofertei într-o piață lichidă și funcțională) va rămâne singurul preț de referință pe piața gazelor naturale – indică pentru sfârșitul anului o creștere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 și 104 lei/MWh în trimestrul 4).

“Având în vedere cele menționate mai sus, există o probabilitate foarte ridicată ca producătorii interni să își stabilească prețurile de vânzare a gazelor din producția internă la o valoare apropiată prețului gazelor naturale din import, ceea ce poate genera efecte dramatice în piața gazelor naturale, care riscă să afecteze continuitatea și siguranța alimentării cu gaze naturale și să conducă la falimentul unor participanți la piață, în primul rând al producătorilor de energie termică în sistem centralizat dar și a unor furnizori de gaze naturale”, afirmă Federația.

În opinia companiilor de utilități, dereglementarea graduală a achiziției gazelor naturale nu constituie o barieră pentru stimularea competiției dat fiind că și la acest moment orice client, inclusiv cei casnici, își poate schimba furnizorul de gaze naturale. Acest lucru nu se întâmplă în prezent într-o manieră semnificativă tocmai datorită faptului că piața gazelor naturale din România nu dispune de mecanisme care să genereze o lichiditate adecvată și, astfel, să creeze clienților condițiile pentru ca aceștia să dispună de mai multe opțiuni în ceea ce privește alegerea furnizorului.

Cum arată “băieții deștepți” din China. La numai 39 de ani, un trader de petrol realizează venituri de 38 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Cum arată “băieții deștepți” din China. La numai 39 de ani, un trader de petrol realizează venituri de 38 miliarde dolari

ACUE copntrazice și punctul de vedere potrivit căruia dereglementarea graduală a achiziției gazelor naturale ar conduce la deschiderea unei proceduri de infringement cu privire la alocarea fondurilor europene pentru proiectul de infrastructură BRUA. Motivul: exporturile de gaze naturale în afara țării oricum nu pot fi realizate din motive tehnice.

ACUE a ținut să precizeze că, în prezent, companiile de distribuție și furnizare reglementată de gaze naturale practică un tarif de distribuție respectiv o marjă de furnizare care sunt stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei din România și reprezintă astăzi în jur de 30% din prețul final al gazelor naturale (fără taxe).

Înființată în mai 2012, Federația ACUE are 30 de membri, printre care se numără grupuri puternice din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, respectiv E.ON România, ENGIE România, ENEL România, CEZ România, C.N.T.E.E. Transelectrica SA, Societatea Energetică Electrica SA, WIEE, WIROM GAS, GAZ EST, cu un număr total de circa 27.000 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de Euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
liberalizare
pret
e.on
engie
gdf
delgaz grid