CONFIRMARE Se ia în calcul vânzarea COS Târgoviște către un investitor privat

CONFIRMARE Se ia în calcul vânzarea COS Târgoviște către un investitor privat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 feb 2021

Ministerul Economiei ia în calcul, ca posibilă soluție de salvare a Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, și vânzarea prin licitație a activului industrial funcțional al acestuia către un investitor privat, a transmis oficial ministerul, confirmând informația publicată anterior în exclusivitate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Secretarul de stat Daniela Nicolescu a discutat cu liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, și cu reprezentanții salariaților COS Târgoviște, despre situația acestei companii, în contextul în care circa 100 de salariați ai combinatului au protestat în fața Ministerului Economiei, cerând urgentarea procedurii de salvare a întreprinderii

Potrivit sursei citate, secretarul de stat a informat reprezentanții sindicali că s-au analizat toate variantele pentru deblocarea situației activelor funcționale ale COS Târgoviște, iar o decizie politică în acest sens va fi luată în cel mai scurt timp.

VIDEO Diplomați ruși părăsesc Coreea de Nord cu căruciorul CITEȘTE ȘI VIDEO Diplomați ruși părăsesc Coreea de Nord cu căruciorul

"Având în vedere salvarea locurilor de muncă și utilizarea pe scară largă a produselor obținute în cadrul COS Târgoviște, specialiștii din cadrul ministerului au identificat măsuri legislative, astfel încât statul român să poată prelua activul funcțional de la COS Târgoviște. Decizia finală cu privire la modul în care va fi rezolvată problema Combinatului de Oțeluri Speciale, va fi luată la nivel de coaliție, o discuție în acest sens urmând să aibă loc în cel mai scurt timp între Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, Ministrul Energiei, Virgil Popescu și premierul Florin Cîțu", a spus secretarul de stat Daniela Nicolescu, după întâlnirea cu sindicaliștii.

În comunicat se mai precizează că "Ministerul Economiei ia în calcul și vânzarea prin licitație a activului către un investitor privat".

Profit.ro a scris anterior în exclusivitate că Guvernul ia în calcul să renunțe la "naționalizarea" activului industrial funcțional al COS Târgoviște în contul datoriilor bugetare ale companiei și ar prefera ca societatea să scoată la licitație unitatea de producție de oțeluri pentru construcții, în cadrul procedurii de insolvență, fiind căutați potențiali investitori privați care să cumpere activul. Mai mult, sunt deja discuții preliminare pe acest subiect cu grupul Liberty Steel, deținut de miliardarul indian Sanjeev Gupta, proprietarul fostului Sidex Galați.

DECIZIE pregătită - Șoferii care vor staționa în jurul grădinițelor sau școlilor, amendați CITEȘTE ȘI DECIZIE pregătită - Șoferii care vor staționa în jurul grădinițelor sau școlilor, amendați

COS Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, este singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România. Compania s-a aflat în portofoliul grupului rus Mechel și este controlată în prezent de către offshore-ul cipriot Mazur Investments Ltd., cu peste 86% din acțiuni. Cel mai mare creditor, care a și propus oficial darea în plată a activului industrial contra ștergerii datoriilor bugetare, este vehiculul juridic Alphard Financial Corp., înregistrat în Insulele Virgine Britanice. Administrator special al combinatului este rusul Oleg Shvedakov.

Adunarea creditorilor COS Târgoviște fusese convocată în ședință pe 19 ianuarie, pentru a aproba modificarea planului de reorganizare a companiei, modificare care prevede darea în plată a activelor industriale funcționale către stat în contul datoriilor bugetare, însă în cele din urmă ședința a fost amânată, în lipsa avizului Ministerului Economiei. Legislația în vigoare prevede că cererile adresate Fiscului ale companiilor care doresc să dea în plată către stat active funcționale industriale în schimbul ștergerii datoriilor bugetare trebuie însoțite și de un aviz favorabil al ministerului de resort, care în cazul de față este Ministerul Economiei. Avizul nu a fost acordat nici până acum.

Contactați atunci de Profit.ro, reprezentanții ministerului au declarat doar că, la acel moment, erau analizate potențialele costuri ale unui eventual transfer al activului funcțional al COS Târgoviște în proprietatea statului, dar și măsura în care o astfel de operațiune este compatibilă cu legislația europeană a ajutoarelor guvernamentale.

Activul funcțional industrial "Producere oțel de construcții" al COS Târgoviște a fost evaluat, în documentele prezentate de administratorii judiciar și special ministerului, la 301,83 milioane lei. Din această sumă, dacă s-ar face darea în plată, s-ar scădea obligațiile de mediu, estimate la aproape 28 milioane lei, precum și TVA datorată de 57,3 sau 32,4 milioane lei (în funcție de statutul entității care ar fi desemnată de Ministerul Economiei să preia activul, neimpozabilă sau impozabilă). Astfel, darea în plată s-ar face la suma de 216,55 sau 241,42 milioane lei, foarte apropiată de totalul datoriilor COS Târgoviște la ANAF, de puțin peste 200 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
cos targoviste
stergere datorii bugetare cos targoviste
dare in plata active functionale cos targoviste