Consiliul Concurenței: România a înregistrat cea mai mare reducere din UE a prețului benzinei în ultimii doi ani

Consiliul Concurenței: România a înregistrat cea mai mare reducere din UE a prețului benzinei în ultimii doi ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2016

România a înregistrat cea mai mare reducere din Uniunea Europeană la prețul benzinei la pompă, de 23,7%, de la mijlocul anului 2014 și până în luna iulie a acestui an, în timp ce prețul motorinei s-a redus cu 23,48%, fiind a treia cea mai mare ieftinire din UE de în perioada analizată, pe fondul scăderii prețurilor la petrol la nivel internațional, arată un raport prezentat joi de Consiliul Concurenței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, prețul mediu al unui litru de benzină la pompă, în România, era de 1,105 euro la începutul lunii iulie a acestui an, față de 1,448 euro la 30 iunie 2014. A doua și a treia cea mai mare reducere din UE, după România, s-au înregistrat în Polonia (de 23,15%) și în Bulgaria (22,49%), scrie News.ro.

La polul opus, cele mai mici reduceri au fost înregistrate în Portugalia (11,99%) și Malta (11,11%). Reducerea medie în UE, în perioada analizată, a prețului benzinei cu taxe a fost de 17,01%.

Directorul general și directorul financiar ai firmei care administrează Hotelul Marriott, trimiși în judecată CITEȘTE ȘI Directorul general și directorul financiar ai firmei care administrează Hotelul Marriott, trimiși în judecată

De asemenea, în ultimii doi ani, România a înregistrat a treia cea mai mare reducere din Uniunea Europeană a prețului motorinei comercializate în benzinării, de 23,48%, după Bulgaria (29,36%) și Polonia (25,67%).

Prețul mediu al unui litru de motorină în benzinăriile din România era de 1,102 euro la începutul lunii iulie a acestui an, comparativ cu 1,44 euro la 30 iunie 2014.

La nivelul UE, Franța și Suedia au raportat cele mai mici reduceri ale prețului benzinei cu taxe, de 13,94%, respectiv 12,42%, în timp ce media ieftinirii în UE a fost de 19,3%.

La 4 iulie 2016, prețurile practicate în România pentru benzina și motorina vândute în benzinării erau sub nivelul mediu practicat în Uniunea Europeană, susține Consiliul Concurenței.

DOCUMENT Ce a reclamat Guvernul la CC pentru conversia creditelor: incoerență, articole din Constituție încălcate, risc de proces cu băncile CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ce a reclamat Guvernul la CC pentru conversia creditelor: incoerență, articole din Constituție încălcate, risc de proces cu băncile

Consiliul Concurenței consideră că piața locală a carburanților auto are, în linii mari, structură de oligopol, și propune, pentru sporirea competiției, eliminarea barierelor de reglementare la intrarea pe piață prin liberalizarea și simplificarea procesului de autorizare a înființării de noi benzinării, încurajarea intrării pe piață a marilor lanțuri de retail, dar și crearea unei baze de date naționale cu prețurile la carburanți accesibilă gratuit online, afișarea prețurilor la intrarea pe autostrăzi, favorizarea noilor veniți la licitațiile privind construcția de benzinării pe autostrăzi, precum și publicarea rezultatelor controalelor de calitate a carburanților.

Considerațiile apar în ultimul Raport al instituției privind concurența în sectoare esențiale ale economiei românești, cele mai multe dintre ele regăsindu-se și într-un document al Consiliului din februarie anul acesta, despre care Profit.ro a scris la acea dată.

"Caracteristicile principale ale acestui sector nu diferă foarte mult de restul țărilor europene, structura acestuia fiind, în linii mari, de oligopol. Mai exact, cea mai mare parte a ofertei de pe această piață este concentrată în portofoliul unui număr restrâns de companii petroliere. Structura a rămas cea a unei piețe oligopolistice, pe care un număr restrâns de companii petroliere au o influență reală și determinantă asupra concurenței manifestate pe această piață", se arată în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret benzina
pret motorina
pret carburanti
ieftinire benzina
ieftinire motorina
ieftinire carburanti
benzinarii
pret titei