Consiliul Concurenței vrea să oblige toți benzinarii să scumpească simultan carburanții, în anumite zile și ore, pentru ca jucătorii mai mici să nu mai poată ajusta prețurile după liderul pieței, Petrom

Consiliul Concurenței vrea să oblige toți benzinarii să scumpească simultan carburanții, în anumite zile și ore, pentru ca jucătorii mai mici să nu mai poată ajusta prețurile după liderul pieței, Petrom
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iul 2019

Consiliul Concurenței susține implementarea unei reguli prin care toți operatorii să afișeze simultan majorările prețurilor la carburanți, în anumite zile și la ore stabilite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Autoritatea de Concurență solicită adoptarea acestei măsuri în urma derulării unei anchete sectoriale pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți din România care a confirmat faptul că existența unui lider, care deține aproximativ jumătate din piață (n.r. Petrom), are efect direct asupra modului în care se modifică prețurile cu amănuntul la carburanți, acesta fiind, de regulă, și inițiatorul modificărilor de preț. În același timp, fiecare companie monitorizează constant activitatea concurenților și reacționează la modificările de prețuri ale acestora. Astfel, companiile concurente preferă să adopte un comportament similar cu cel al liderului din punct de vedere al modificărilor de prețuri, acestea realizându-se, de cele mai multe ori, într-un interval de maximum 24 de ore.

Traficul Capitalei, cu 14 kilometri pe oră: Angajați din București fac, în medie, 46 de minute până la birou, unde sunt nemulțumiți de oferta de restaurante și cafenele CITEȘTE ȘI Traficul Capitalei, cu 14 kilometri pe oră: Angajați din București fac, în medie, 46 de minute până la birou, unde sunt nemulțumiți de oferta de restaurante și cafenele

În aceste condiții, concurența pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți din România este redusă, fapt care se reflectă asupra nivelului prețurilor cu amănuntul la carburanți. Ca urmare, în vederea creșterii concurenței în acest sector, Consiliul Concurenței susține eleborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creșterilor de preț săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creșteri și ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piață, pentru reducerile de preț neimpunându-se nicio restricție de acest fel, acestea putând fi operate oricând.

Nivelul concurenței este influențat, de asemenea, de o serie de factori structurali, specifici pieței comercializării cu amănuntul de carburanți din România, dintre care cel mai important este reprezentat de gradul foarte ridicat de concentrare a pieței: un număr restrâns de companii petroliere care dețin aproximativ 90% din totalul vânzărilor de carburanți.

Din analizele efectuate, a rezultat faptul că prețurile la pompă au fost corelate în perioada 2014 – 2018 cu cotațiile internaționale la produsele petroliere (benzină și motorină), modificările de preț din România urmând îndeaproape evoluțiile internaționale atât la creșteri, cât și la scăderi.

CONFIRMARE Guvernul șterge datoriile bugetare ale companiilor energetice vitale, prin darea în plată a activelor acestora CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Guvernul șterge datoriile bugetare ale companiilor energetice vitale, prin darea în plată a activelor acestora

În ceea ce privește structura prețului carburanților, datele arată că acciza și TVA dețin o pondere însemnată, de circa 50% din prețul final.

Potrivit datelor recente publicate de Comisia Europeană, România se află printre țările europene în care prețurile finale, cu taxe, sunt mult mai mici decât media europenă atât la benzină, cât și la motorină. În ceea ce privește prețurile fără taxe, prețul benzinei se situează, de asemenea, sub media europeană, în timp ce la motorină prețul oscilează în jurul mediei europene.

Consiliul Concurenței susține, în continuare, că nivelul de concurență ar putea crește prin îmbunătățirea procesului de autorizare a construcției de stații de distribuție și intrarea pe piața carburanților a lanțurilor de hiper/supermarketuri.

De asemenea, Autoritatea de Concurență recomandă autorităților competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilității modificării legislației astfel încât să se evite situațiile în care o companie care operează o stație pe un tronson de autostradă să construiască o altă stație situată înainte sau după stația inițială. În acest fel, va fi stimulată concurența la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă.

În același timp, Autoritatea de Concurență încurajează companiile să o informeze cu privire la eventualele bariere la intrarea pe piață cu care se confruntă, pentru ca acestea să poată fi supuse analizei și, dacă este cazul, să poată fi identificate eventuale soluții de facilitare a intrării pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți.

Consiliul Concurenței consideră oportună decizia ANRM de a stabili prețul de referință pentru petrolul extras din România în funcție de cotația Brent din luna anterioară. Acest tip de petrol răspunde condițiilor de pe piața europeană și este relevant și pentru piața românească a carburanților și, ca urmare, este normal să fie avut în vedere la stabilirea redevenței pentru petrolul extras din România. Autoritatea de Concurență consideră că majorarea nivelului redevenței petroliere va intensifica presiunea concurențială pe piață, în condițiile în care nu se creează bariere în calea importurilor de carburanți auto în România.

Consiliul Concurenței a lansat aplicația Monitorul prețurilor pentru carburanți, care afișează prețurile pentru toate tipurile de carburanți (benzină și motorină) practicate în rețelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar și Gazprom din întreaga țară. Monitorul prețurilor pentru carburanți este valabil atât sub formă de aplicație web, www.monitorulprețurilor.info, cât și ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store și Google play, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurentei
preturi carburanti