Cu gândul la dividende suplimentare de la companii: Și Guvernul, în nevoie de bani, se uită la modelul FP - surse

Cu gândul la dividende suplimentare de la companii: Și Guvernul, în nevoie de bani, se uită la modelul FP - surse
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 5 dec 2019

Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

La acest moment, nu există un mandat oficial pentru o astfel de solicitare din partea statului către companii.

Pe de altă parte, potrivit informațiilor Profit.ro, Ministerul Finanțelor are transmise încă din vară solicitări, încă neonorate, pentru dividende de circa 1,5 miliarde de lei de la companii naționale și regii, toate societăți nelistate. La cum se prezintă situația în acest moment, sumele respective ar putea intra în conturile Ministerului Finanțelor mai degrabă în prima parte a anului următor.

Recent, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a transmis, în replică la solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, ca SNN să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei, că o astfel de distribuire ar afecta grav capacitatea companiei de a implementa proiectul retehnologizării reactorului 1 al centralei.

FP, care deține cam 7% din capitalul SNN, a cerut convocarea în decembrie a unei AGA la Nuclearelectrica, la care să se supună la vot distribuirea de dividende suplimentare în sumă totală de 512,57 milioane lei (1,7 lei/acțiune).

Statul român, cu aproape 82,5% din acțiuni, ar urma să încaseze grosul, respectiv 422,8 milioane lei, și va avea ultimul cuvânt la votul din AGA.

BCR vrea să lanseze obligațiuni în lei la bursă CITEȘTE ȘI BCR vrea să lanseze obligațiuni în lei la bursă

CA-ul Nuclearelectrica a transmis însă că propunerea Fondului Proprietatea de distribuire a dividendelor suplimentare pune în pericol realizarea proiectelor de investiții ale Nuclearelectrica și afectează grav potențialul de implementare a retehnologizării unității 1 a centralei nucleare Cernavodă.

"Implementarea unei politici de blocare a constituirii surselor financiare proprii pentru finanțarea investitiilor Nuclearelectrica SA, prin distribuirea dividendelor suplimentare, ar putea conduce la blocarea procesului de finanțare a retehnologizării Unității 1 prin creșterea impredictibilității acționariatului cu privire la dezvoltarea sustenabilă pe termen lung a companiei. Nerealizarea retehnologizării U1 afectează grav, pe termen mediu și lung, independența și stabilitatea energetică a României, determinând creșterea gradului de risc al tuturor investițiilor productive din economia națională, în condițiile în care resursele de energie electrică ar deveni critice, imposibil să acopere consumul intern", afirmă administratorii companiei, într-o notă avizată și de managementul Nuclearelectrica.

Potrivit documentului citat, la data de 30 septembrie 2019, SNN avea circa 1,61 miliade lei în contul de rezultat reportat din rezerva din reevaluare realizată, respectiv distribuibilă. Asta în timp ce necesarul de investiții majore în perioada 2019 – 2026 este estimat la 8,8 miliarde lei, respectiv o medie anuală de 1,098 miliarde lei pentru fiecare din următorii 8 ani, iar necesarul anual de constituire a surselor proprii de finanțare este de 450 milioane lei, având în vedere o schemă de finanțare a investitiilor majore de 55% finanțare din mediul extern și 45% finanțare din surse proprii.

FOTO Bancherii s-au înțeles cu sindicatele să școlească angajații în domeniul digital prin cursuri gratuite CITEȘTE ȘI FOTO Bancherii s-au înțeles cu sindicatele să școlească angajații în domeniul digital prin cursuri gratuite

Consiliul de Administrație, condus de Iulian Tudorache, fost secretar de stat din partea ALDE la Ministerul Energiei până în vară, conchide spunând că, "având în vedere considerentele indicate mai sus, consideră că societatea nu poate distribui dividende suplimentare în sumă de 512.573.546,7 lei".

Același răspuns a fost dat de către CA-ul SNN și în primăvară, la o solicitare similară a Fondului Proprietatea. FP a cerut recent și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei.

"Am chemat Hidroelectrica și Nuclearelectrica la o discuție, o să avem o discuție pe această temă și după care o să vă spun. Deocamdată a apărut doar în presă că Fondul Proprietatea a cerut dividende suplimentare", a declarat recent ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, întrebat de Profit.ro cum va vota ministerul pe acest subiect la ședințele AGA ale acestor două companii.

Orban instalează un nou șef la Prognoză: un fost vicepreședinte INS, găsit la un moment dat de ANI în incompatibilitate CITEȘTE ȘI Orban instalează un nou șef la Prognoză: un fost vicepreședinte INS, găsit la un moment dat de ANI în incompatibilitate

Chestionat dacă ministerul va cere dividende suplimentare și de la alte companii de stat, Popescu a spus că așteaptă să vadă rezultatele financiare la toate companiile energetice mari, inclusiv Romgaz.

"O să port o discuție cu fiecare în parte și, în funcție de rezultatele financiare, care nu au fost încă publicate toate, și de aceste discuții, vom decide. Ceea ce îmi doresc eu este ca investițiile în sectorul energetic să continue", a menționat ministrul Economiei, într-o pauză a unei conferințe organizate de Focus Energetic. 

Nuclearelectrica a finalizat recent o procedură de achiziție de servicii de inginerie pentru elaborarea unui studiu tehnic de evaluare a stării sistemelor, structurilor și componentelor Unității 1 a centralei, în vederea operării pe termen lung a acesteia, studiu necesar procesului de retehnologizare a reactorului, care ar trebui să înceapă către finalul anului 2026 și care presupune o investiție de până la 1,5 miliarde euro.

Iohannis a promulgat legea referitoare la reducerea numărului de ore în învățământ CITEȘTE ȘI Iohannis a promulgat legea referitoare la reducerea numărului de ore în învățământ

“În continuare suntem vânați din punctul de vedere al dividendelor suplimentare. Începând de azi am un control al ANAF care să verifice de ce, după aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2018, nu am mai dat dividende suplimentare. Nu am dat pentru că nu mai avem de unde. Suntem o societate comercială și ne gândim la retehnologizare. Retehnologizare care va costa peste 1,5 miliarde de euro, jumătate din fonduri proprii, celalaltă jumătate sperăm să o obținem din piață”, declara luna trecută, la Profit Energy.forum, directorul financiar al SNN, Adrian Dumitriu.

În primăvară, directorul financiar al Nuclearelectrica i-a spus și direct, în public, ministrului PSD de Finanțe de atunci, Eugen Teodorovici, că operatorul centralei de la Cernavodă nu mai are bani de dividende suplimentare.

Statul român a încasat în 2018 venituri din dividende de la companii la care este acționar în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și a estimat pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.

Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt, alături de Romgaz, cei mai mari furnizori de dividende suplimentare. În plus, Hidro și SNN, cei mai mari, mai eficienți și mai profitabili producători de energie controlați de stat, care au cele mai mici costuri de producție, au fost obligați de anul acesta să livreze energie la preț reglementat, mult sub cel de piață, furnizorilor de ultimă instanță, în vederea alimentării consumatorilor casnici.

viewscnt
Afla mai multe despre
dividende suplimentare
nuclearelectrica
centrala nucleara cernavoda
retehnologizare unitatea 1 cne cernavoda
retehnologizare cernavoda
retehnologizare reactor 1 cernavoda
energie nucleara
pret energie electrica
anre
contributie financiara anre
impozit cifra de afaceri energie
plafonare pret energie
energie pret reglementat consumatori casnici
pret reglementat energie