Cu RADET în faliment și propria sa companie energetică declarată ilegală, Primăria Capitalei vrea fonduri UE pentru reabilitarea de 1 miliard lei a termoficării bucureștene

Cu RADET în faliment și propria sa companie energetică declarată ilegală, Primăria Capitalei vrea fonduri UE pentru reabilitarea de 1 miliard lei a termoficării bucureștene
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 18 apr 2019

Cu RADET intrată în faliment și cu propria sa companie energetică declarată ilegală de instanța de judecată, Primăria Capitalei se pregătește să solicite Comisiei Europene fonduri nerambursabile pentru un proiect masiv de reabilitare a sistemului de termoficare al Municipiului București, valoarea totală a investiției fiind estimată la aproape 1 miliard de lei plus TVA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul ar urma să debuteze anul acesta și să fie finalizat în 2023, estimându-se că implementarea sa ar reduce pierderile de căldură din rețelele bucureștene de termoficare centralizată cu peste 87% și ar crea economii financiare minime de peste 67 milioane lei pe an, fapt care se va reflecta în reducerea necesarului de subvenții de la bugetul local pentru acoperirea costurilor sistemului centralizat și menținerea prețului de furnizare a căldurii și apei calde pentru populație.

Primăria intenționează să depună cerere de finanțare nerambursabilă de la UE prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Proiectul de reabilitare vizează aproape 106 kilometri de traseu de transport a agentului termic, respectiv 212 kilometri de conducte.

Cu RADET în faliment și propria sa companie energetică declarată ilegală, Primăria Capitalei vrea fonduri UE pentru reabilitarea de 1 miliard lei a termoficării bucureștene

Parlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obținere a vizelor de scurtă ședere în UE CITEȘTE ȘI Parlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obținere a vizelor de scurtă ședere în UE

După cum a relatat Profit.ro, RADET, proaspăt intrată în faliment, a lansat recent o licitație pentru a achiziționa "lucrări de intervenții de primă urgență" la conductele de apă fierbinte clasice, tur și retur, din cadrul rețelelor de termoficare aflate în exploatarea sa, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 15 mai. În paralel, Compania Municipală Energetica SA a Primăriei Capitalei, care ar fi trebuit să preia activele RADET și ELCEN, dar a cărei hotărâre CGMB de înființare a fost anulată de instanță, astfel că urmează să fie divizată pentru a putea să-și realizeze scopul, vrea să cumpere tot la licitație țevi și accesorii preizolate de oțel pentru înlocuirea conductelor RADET, achiziția făcând parte din același proiect, de reabilitare a sistemului de termoficare al Bucureștiului. Data limită de trimitere a ofertelor este 23 aprilie.

Este avut în vedere un acord cadru cu cel mult 3 ofertanți, valoarea totală a acestuia fiind estimată la aproape 83 milioane lei. Compania Municipală Energetică vrea tot un acord cadru, pe 3 ani, tot cu maximum 3 participanți și estimat la peste 130 milioane lei.

Compania Municipală Energetica și-a pregătit și proiectul de buget pe anul acesta, care prevede venituri de 90,93 milioane lei, cheltuieli de 89,73 milioane lei și profit brut de 1,2 milioane lei.

Un nou tablou marca Adrian Ghenie a fost vândut CITEȘTE ȘI Un nou tablou marca Adrian Ghenie a fost vândut

Principalele surse de venituri preconizate sunt banii plătiți de la bugetul local al Capitalei pe lucrările de reabilitare a sistemului centralizat de termoficare (21,6 milioane lei), încasările din vânzarea de energie electrică, CMEB obținând de anul trecut licență de furnizor de la ANRE (23,53 milioane lei) și lucrările de mentenanță executate la Arena Națională (6,8 milioane lei).

"Pentru anul 2019, CMEB are în vederea furnizarea de energie electrică pentru iluminatul public al Municipiului București, la un nivel de circa 66.000 MWh", se arată într-un document al Primăriei.

CMEB mai are în vedere instalarea a 40 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, cumpărarea unui imobil de birouri de clasă A de 3.000 mp plus teren care să fie folosit ca sediu, achiziționarea în leasing operațional a două mașini electrice, încheierea de contracte de consultanță juridică în vederea divizării companiei, dar și obținerii de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea termoficării Capitalei, precum și acțiuni de promovare și publicitate, inclusiv un material video de prezentare a companiei.

Cu RADET în faliment și propria sa companie energetică declarată ilegală, Primăria Capitalei vrea fonduri UE pentru reabilitarea de 1 miliard lei a termoficării bucureștene

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultima jumătate de an CITEȘTE ȘI Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultima jumătate de an

Documentul citat include și proiecte mai vechi ale CMEB, cum ar fi modernizarea CT Amzei, montarea unei instalații de cogenerare la centrala Casa Presei, precum și construirea de noi centrale în cogenerare în Capitală.   

Primăria Capitalei a transmis ieri că, în pofida intrării în faliment a RADET, bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor avea în continuare căldură și apă caldă la parametri optimi, întrucât întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de noua Companie Municipală Termoenergetica, care va fi înființată prin divizarea actualei Companii Municipale Energetica.

"Subliniez încă o dată că falimentul RADET nu înseamnă întreruperea furnizării agentului termic către populație, așa cum deja se vehiculează în mod eronat în spațiul public. Noua companie va prelua toate aceste servicii și va continua investițiile în modernizarea sistemului de termoficare din București, care, timp de aproape trei decenii, nu a reprezentat o prioritate pentru administrațiile anterioare", a declarat primarul general Gabriela Firea.

Capitalizarea de piață a Qualcomm a crescut cu 30 de miliarde de dolari după acordul cu Apple pentru închiderea litigiilor CITEȘTE ȘI Capitalizarea de piață a Qualcomm a crescut cu 30 de miliarde de dolari după acordul cu Apple pentru închiderea litigiilor

De cealaltă parte, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, a avertizat că, potrivit legii, după pronunțarea falimentului, RADET mai poate funcționa în actuala formă încă 90 de zile.

"În ce privește delegarea activității către o companie municipală, dorim să subliniem problemele existente din cadrul acestui scenariu: Din cauza acțiunilor lipsite de temeinicie și profesionalism ale PMB, în acest moment, nu există nicio companie municipală pregătită să preia activitatea RADET la sfârșitul celor 90 de zile. Activitatea RADET nu poate fi delegată către ENERGETICA SA, întrucât Curtea de Apel București a declarat ilegală înființarea ENERGETICA SA. Activitatea RADET nu poate fi delegată nici către TERMOENERGETICA SA, întrucât înființarea acesteia este blocată în prezent din cauza faptului că este considerată o companie ce a rezultat în urma divizării unei alte companii ce a fost constituită nelegal", susține administratorul judiciar al RADET.

Acesta a mai arătat că PMB trebuie să aducă un aport de capital la această nouă companie, "fapt ce poate fi pus cel puțin sub semnul întrebării, în condițiile în care PMB nu și-a manifestat până în prezent disponibiltatea de a achita obligațiile financiare ale RADET și către RADET, fapt ce ar fi putut conduce la finalizarea întregul proces de reorganizare și evitarea acestui nou blocaj".

viewscnt
Afla mai multe despre
radet
elcen
compania municipala energetica
primaria capitalei
gabriela firea
caldura
apa calda
sistemul centralizat de incalzire
pret gigacalorie
subventii pet gigacalorie