DECIZIE Toți consumatorii de energie electrică vor fi obligați să suporte cel puțin o parte din costurile instalării de contoare inteligente

DECIZIE Toți consumatorii de energie electrică vor fi obligați să suporte cel puțin o parte din costurile instalării de contoare inteligente
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 29 nov 2022

Toți consumatorii de energie electrică, fie ei casnici sau industriali, vor fi obligați să suporte direct din buzunar, în mod individual, cel puțin o parte din costurile instalării de contoare inteligente de măsurare a consumului, în condițiile în care acestea trebuie montate la toate locurile de consum din România în următorii 6 ani, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență, printr-o prevedere ce transpune în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică. Costul montării unui astfel de contor a scăzut sub 100 euro în ultimii ani, potrivit datelor din piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

De ce este important: În prezent, în baza legislației în vigoare, distribuitorii își recuperează cheltuielile cu programele investiționale de instalare de contoare inteligente exclusiv prin includerea acestor costuri în tarifele reglementate de distribuție, parte a prețurilor finale la energie plătite de toți consumatorii pe facturi. Consumatorii cărora li se montează astfel de contoare nu plătesc deocamdată nimic în plus în mod individual.

De asemenea interesant: ANRE avertiza încă din 2018 că nivelul scăzut al consumului de energie electrică la consumatorii casnici va limita profitabilitatea implementării contoarelor inteligente pe scară largă.

TABEL Noi ieftiniri: Carburanții au ajuns la nivelul din urmă cu o lună și jumătate CITEȘTE ȘI TABEL Noi ieftiniri: Carburanții au ajuns la nivelul din urmă cu o lună și jumătate

Cea mai mare parte a ordonanței, care are peste 100 de pagini cu tot cu anexe, transpune Directiva UE privind Energia Regenerabilă, așa-numita Directivă RED II.

″În principal, este o ordonanță tehnică, dar aș vrea să subliniez un punct foarte important care este prins în această ordonanță și sunt convins că venim în sprijinul tuturor românilor care doresc să-și monteze energie regenerabilă, respectiv panouri fotovoltaice pentru autoconsum. Prin această Directivă își pot monta panouri fotovoltaice pentru autoconsum, pot deveni prosumatori, nu numai în locația aceea, unde este consumul, ci și în alte locații, dacă locația principală nu permite, urmând să se facă compensarea pe toate locațiile beneficiarului, pe toate locațiile prosumatorului, cu condiția să fie același furnizor și același distribuitor. (…) Un alt punct important ar fi din punct de vedere al contabilizării producției de energie regenerabilă, printr-o retehnologizare a unei capacități deja existente, prin creșterea capacității. Diferența între capacitatea nouă creată și capacitatea veche este considerată ca o unitate nouă; practic, crește producția de energie regenerabilă și se contabilizează pe total țară suplimentar″, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Guvernul alocă 400 milioane lei programului ”Rabla pentru becuri” destinat cetățenilor și alte 500 milioane lei pentru autorități locale CITEȘTE ȘI Guvernul alocă 400 milioane lei programului ”Rabla pentru becuri” destinat cetățenilor și alte 500 milioane lei pentru autorități locale

Potrivit Legii energiei și reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), clienților finali cu consum anual mai mare decât un anumit prag stabilit de ANRE, precum și celor care dețin surse de producere cu putere instalată mai mică de 10 kW trebuie să li se instaleze sisteme de măsurare inteligentă până la data de 1 ianuarie 2024.

Pragurile de consum diferă de la un operator de distribuție la altul, de la un minim de 2.400 kWh pe an (200 kWh pe lună) în zona de rețea Transilvania Nord a operatorului Distribuție Energie Electrică România (DEER) la un maxim de 3.500 kWh pe an (circa 292 kWh pe lună) în rețeaua Distribuție Energie Oltenia.

Tuturor celorlalți consumatori trebuie să li se monteze contoare inteligente până la data 31 decembrie 2028, ″prin implementarea sistemelor de măsurare inteligentă pe scară largă exclusiv în condiții de eficiență a investițiilor″, stipulează Legea energiei.

FOTO Social-democrații suedezi nu se mai opun aderării României la spațiul Schengen CITEȘTE ȘI FOTO Social-democrații suedezi nu se mai opun aderării României la spațiul Schengen

Cele două categorii de clienți, pentru care operatorii de distribuție au deadline-uri de instalare de contoare inteligente la 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2028, sunt menționate la literele a) și b) ale articolului 66 din Legea energiei.

c) clienții finali prevăzuți la lit. a) și b) au obligația să contribuie, în mod transparent și nediscriminatoriu, la costurile asociate introducerii sistemelor de măsurare inteligentă″, este prevederea nou-introdusă de Executiv prin OUG-ul adoptat marți.

România împuternicește Bruxelles-ul să conteste la tribunal majorarea facturii UE pentru vaccinuri anti-COVID Astra Zeneca cu aproape 150 milioane euro CITEȘTE ȘI România împuternicește Bruxelles-ul să conteste la tribunal majorarea facturii UE pentru vaccinuri anti-COVID Astra Zeneca cu aproape 150 milioane euro

Potrivit legii, atât implementarea de sisteme inteligente de măsurare a consumului de energie, cu termenele-limită menționate, cât și rentabilitatea acestui demers pentru distribuitori sunt obligatorii.

În prezent, în baza legislației în vigoare, distribuitorii își recuperează cheltuielile cu programele investiționale de instalare de contoare inteligente exclusiv prin includerea acestor costuri în tarifele reglementate de distribuție, parte a prețurilor finale la energie plătite de toți consumatorii pe facturi. Consumatorii cărora li se montează astfel de contoare nu plătesc deocamdată nimic în plus în mod individual.

VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Marca Lancia are un nou logo și își anunță propria „Renaștere”, cu ajutorul modelelor istorice

ANRE avertiza încă din 2018 că nivelul scăzut al consumului de energie electrică la consumatorii casnici va limita profitabilitatea implementării contoarelor inteligente pe scară largă.

″(Măsura – n.r.) se consideră a fi necesară pentru a atenua efectele de denaturare pe care obligațiile de serviciu public le au la stabilirea prețurilor de furnizare a energiei electrice și necesitatea implementării unor măsuri suplimentare, inclusiv măsuri de prevenire a denaturărilor în stabilirea prețurilor de pe piața angro. Toți beneficiarii trebuie să beneficieze pe deplin, atunci când doresc acest lucru, de ofertele de pe piața competitivă. În acest scop, beneficiarii respectivi trebuie să fie echipați cu sisteme de contorizare inteligentă și să aibă acces la contracte de furnizare a energiei electrice cu prețuri dinamice. Prevederea art. 19, alin. (4) din Directiva UE 2019/944 (transpusă prin prezenta propunere de introducere a lit. c)) are rațiuni economice în raport cu costurile distribuitorului de energie electrică. În situația în care evaluarea costuri-beneficii a distribuitorului de energie electrică este negativă, contribuția clienților finali la costurile asociate facilitează participarea directă la piață și în aceste condiții. În concluzie, consumatorilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere și în condiții echitabile și rezonabile, și care le va oferi toate informațiile relevante″, se menționează în nota de fundamentare a OUG.

Formularea din Directiva europeană este: Statele membre care procedează la introducerea sistemelor de contorizare inteligentă se asigură că clienții finali contribuie, în mod transparent și nediscriminatoriu, la costurile asociate introducerii lor, având totodată în vedere beneficiile pe termen lung pentru întregul lanț valoric. Statele membre sau, atunci când un stat membru a stabilit astfel, autoritățile competente desemnate monitorizează cu regularitate această introducere pe teritoriul lor pentru a urmări beneficiile aduse clienților″.

DOCUMENT Guvernul a încasat în prima jumătate a anului peste 10 miliarde lei de la companiile din electricitate. Doar de la Hidroelectrica statul a luat dividende de peste 3 miliarde lei CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul a încasat în prima jumătate a anului peste 10 miliarde lei de la companiile din electricitate. Doar de la Hidroelectrica statul a luat dividende de peste 3 miliarde lei

Contractele de furnizare a energiei electrice cu prețuri dinamice sunt cele care ″reflectă variația de preț pe piețele spot, inclusiv pe piețele pentru ziua următoare și intrazilnice, la intervale cel puțin egale cu intervalul de decontare a pieței″. Un astfel de contract permite clientului să-și adapteze consumul astfel încât să consume mai mult în intervalele orare cu prețuri mai reduse, de exemplu să utilizeze mașina de spălat pe timpul nopții. Riscul este expunerea la fluctuațiile pieței spot, dramatic de volatilă în ultimul an și jumătate, de la declanșarea crizei energetice amplificate de războiul din Ucraina.

Potrivit ANRE, mai mulți operatori de distribuție de energie electrică nu și-ar fi îndeplinit obiectivele asumate de instalare de contoare inteligente în ultimii 3 ani.

Mișcare gândită la nivel politic: Publicitatea pentru cazinouri, jocuri de noroc, pariuri - interzisă în România CITEȘTE ȘI Mișcare gândită la nivel politic: Publicitatea pentru cazinouri, jocuri de noroc, pariuri - interzisă în România

La finalul anului trecut, un număr de circa 1,75 milioane de utilizatori ai rețelelor de distribuție de joasă tensiune dispuneau de contoare inteligente, din care 1,64 milioane erau clienți casnici. Asta în condițiile în care distribuitorii deservesc un număr total de peste 9,9 milioane de utilizatori la nivelul întregii țări.

″Din punct de vedere al volumului implementărilor, gradul de îndeplinire a obligațiilor de implementare în anul 2021 conform calendarului aprobat este de 77% la nivel de țară, cu diferențe importante între operatorii de distribuție (OD). Deși toți OD au realizat implementări SMI (sisteme de măsurare inteligente – n.r.) în anul 2021, în șase dintre cele opt zone de concesiune OD nu și-au îndeplinit obligațiile de implementare a SMI prevăzute. Toate nerealizările din anul 2021 sunt justificate de OD prin imposibilitatea asigurării bazei materiale din cauza anulării licitațiilor sau neconformării ofertelor cu cerințele caietelor de sarcini″, se arată în raportul pe anul trecut al ANRE privind stadiul implementării acestor sisteme.

Numărul nașterilor a scăzut dramatic în Ungaria CITEȘTE ȘI Numărul nașterilor a scăzut dramatic în Ungaria

Potrivit sursei citate, dacă în anul 2020 se constata că una dintre cele mai importante nereușite în privința performanței sistemelor implementate a fost rata scăzută de succes la transmiterea datelor, înregistrată de majoritatea OD, în anul 2021 performanța acestui parametru esențial pentru funcționarea SMI a înregistrat rezultate mult mai bune.

″De altfel, având în vedere importanța acestui parametru, în modificarea condițiilor-cadru realizată în cursul anului 2021 mai sus menționată, au fost introduse două prevederi prin care se urmărește stimularea atingerii unei performanțe cât mai bune de către sistemele implementate. Astfel s-a impus pragul de 80% pentru rata medie anuală de succes a transmiterii datelor de la contor la HES/MDMS la nivel de post de transformare și monitorizarea acestui parametru atât la nivel de zonă de concesiune, cât și la nivel de post de transformare. În situația înregistrării unei rate de succes mai mici decât acest prag, costurile cu amortizarea și rentabilitatea corespunzătoare echipamentelor care asigură transmiterea datelor aferente posturilor de transformare respective, pentru anul de raportare, nu sunt recunoscute în venitul reglementat care se recuperează prin tarifele reglementate″, spune Autoritatea.

FOTO Un antreprenor din București, șocat de prețul unei gogoașe ungurești la Târgul de Crăciun din Cluj: La Sibiu e mai ieftin și mai bun CITEȘTE ȘI FOTO Un antreprenor din București, șocat de prețul unei gogoașe ungurești la Târgul de Crăciun din Cluj: La Sibiu e mai ieftin și mai bun

În ceea ce privește beneficiile obținute în zonele în care s-a realizat implementarea SMI, ANRE a constatat variații semnificative între OD. În general, prin implementarea SMI s-au obținut beneficii la categoriile monitorizate (reducerea consumului propriu tehologic de energie electrică al OD – CPT, reducerea anumitor costuri de operare). Diferențele cuantumului acestor beneficii între OD au fost cauzate, în parte, de problemele tehnice specifice cu care s-au confruntat unii OD în cursul anului 2021, precum și de gradul redus de implementare realizat de unii OD.

În privința îndeplinirii obligației de informare a utilizatorilor cu privire la implementarea SMI conform prevederilor din reglementările în vigoare, în anul 2021 nu s-au înregistrat progrese semnificative. Pentru Distribuție Energie Oltenia și Distribuție Energie Electrică România (pentru toate cele trei zone: Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud) se constată menținerea unei informări insuficiente cu privire la procesul de implementare a SMI desfășurat în zonele de concesiune″, mai afirmă ANRE.

FOTO Tranzacție: ASE cumpără Casa Sabba Ștefănescu cu aproape 7 milioane euro CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: ASE cumpără Casa Sabba Ștefănescu cu aproape 7 milioane euro

Operatorii de distribuție spun că beneficiile pentru consumatori ale contoarelor inteligente constau, printre altele, în trimiterea indexului în mod automat și securizat, fapt care permite facturarea consumului real, nu a celui estimat, un mai bun control al clienților asupra consumului, protecția față de supratensiuni, precum și realimentarea mai rapidă în caz de avarie, deoarece contorul inteligent dă informații distribuitorului cu privire la poziția, tipul și magnitudinea incidentelor, reducând timpul pentru intervenții, întrucât unele pot fi făcute de la distanță.

Criticii acuză că aceste contoare generează de fapt facturi mai mari pentru consumatori, sunt invazive din punct de vedere al datelor personale și al controlului distribuitorilor asupra dispozitivelor clienților și îi expun pe aceștia din urmă la atacuri cibernetice, precum și la radiații electromagnetice.

viewscnt
Afla mai multe despre
contoare inteligente
masurare consum energie
costuri contoare inteligente
cat costa un contor inteligent de energie
scumpire energie
factura energie